Odată cu finala disputată la Australian Open de Rafael Nadal şi Roger Federer, rivalitatea dintre cei doi tinde să o depăşească pe cea dintre Pete Sampras şi Andre Agassi sau John McEnroe şi Bjorn Borg.

Ieri, spaniolul şi elveţianul s-au întâlnit pentru cea de-a şaptea oară într-o finală de Grand Slam, după cele trei manşe finale de la Roland Garros şi cele trei de la Wimbledon.

Publicaţiile sportive au scris mult despre cei doi, au făcut paralele şi comparaţii, le-au contabilizat titlurile şi banii câştigaţi din tenis.

Concluzia comentatorilor a fost adesea că cei doi nu seamănă deloc, la nici un capitol, de la aspectul fizic, până la stilul de joc.

Federer şi-a creat o imagine de gentleman cu sânge rece (exceptând poate meciul de ieri, când elveţianul a izbucnit în lacrimi la final), care nu se enervează şi nici nu se manifestă pe teren. S-a spus despre el că joacă atât de natural, cu o privire atât de calmă în timpul schimburilor de mingi, încât pare că nu depune niciun efort.

În schimb, Nadal a fost descris ca un "toreador", un "războinic" cu privire încrâncenată, care aleargă până la epuizare după fiecare minge, se bucură pentru punctele câştigate şi le sărbătoreşte cu câte un "vamos", se trânteşte pe jos după marile victorii sau chiar se urcă în tribune, aşa cum a făcut la Wimbledon.

Dacă Federer poate fi considerat prototipul jucătorului clasic de tenis, cu tricouri cu guler, elegant, care îşi alege cu grijă chiar şi ţinutele dinainte de începerea meciului (să ne amintim de puloverul englezesc purtat de elveţian la Wimbledon), Nadal a fost, până anul acesta, printre puţinii tenismeni care purtau tricouri fără mâneci, în culori vii, şi pantaloni trei sferturi, un look oarecum atipic pentru sportul alb.

Dincolo de toate aceste detalii, ceea ce i-a făcut celebri pe amândoi a fost tenisul de înaltă valoare de care sunt capabili.

În timp ce Nadal e specialist în passing-uri, în schimburile interminabile, în plasarea pe tuşă a mingilor şi în găsirea unor unghiuri imposibile, Federer este nimicitor în loviturile direct câştigătoare şi în retururile realizate cu mare uşurinţă, iar venirile sale la fileu, deşi nu foarte dese, îi intimidează pe adversari şi fac spectacol.

Dacă în privinţa valorii celor doi jucători, orice discuţie ar fi inutilă, vă invităm la o dezbatere despre jocul celor mai buni tenismeni din lume, despre avantaje şi minusuri. Cine credeţi că are un joc mai frumos şi, nu în ultimul rând, cine va ieşi învingător din această rivalitate?

Ceremonia de decernare a trofeelor de la turneul de Mare Şlem Australian Open