"La adio..."
Atunci da. Cand fratii nostri mai mari se desparteau, era defintiv. Acum, parca, nicio ruptura nu mai e posibila pana la final. Traim intr-o lume fracturata, strabatuta de tot soiul de clivaje, dar despartirile alea adevarate, ”intre un baiat si o fata” (vorba cantecului), nu mai sunt ce-au fost.
Citesc pe blogul unei tinere despre cum iese un barbat din viata ei. Sustine ca e atat de simplu. („Check the box & press delete. Am verificat: telefonul mobil -delete contact; Yahoo!Messenger - delete from adress book too? yes; 360!yahoo - ignore this person”).
Eu cred ca, dimpotriva, e complicat, ca o integrala pentru un liceean de-a doispea corigent la mate. Pentru ca, desi „s-a terminat”, e greu sa dai de atatea ori „delete”. Adesea, fie numarul ramane in agenda telefonului, fie adresa lui/ei de email se incapataneaza sa stea alaturi de cele ale altor zeci de oameni cu care nu vorbesti niciodata, dar care, nu-i asa?, merita si ei sa vada „cum picteaza Dumnezeu”. Sau sa citeasca „mass”-uri despre bucuriile simple ale vietii, scrise in cel mai pur stil Daniela Nane.
Poate doar mi se pare, dar tehnica de ultima generatie e calea cea mai sigura spre singuratate. Odinioara, in fata la „Patria” se faceau cozi mai ceva ca la salam. Oamenii se inghesuiau unii in altii, baietii vegheau intarea toata noaptea, pana cand, in zori, fetele ii inlocuiau. Se faceau liste si se dadea cate un bilet „sa ajunga la toata lumea”. Evident, altele erau regulile pentru bisnitarii de Dambovita.
Mai tarziu, cand Ceausescu statea sa cada, moda video strangea ghem buchete de oameni care „subminau” sistemul, sfidau autoritatile, traiau „in paralel”. De cand Cornel, un baiat destept acum pripasit prin Olanda, ”ne dadea video pe scara”, la inceputul anilor ’90, ma chinuie intrebarea unei generatii: „Bruce Lee il bate pe Van Damme?”.
Au trecut ani, si (vorba altui cantec) viata s-a schimbat. Tabieturile consumatorului de film sunt altele. Am fost recent intr-o sala de cinema goala ca o starleta din revistele lucioase. Da, stiu, la mall e bataie. Dar evit, cat pot, mall-ul. E un loc unde te duci sa fi vazut, un „must-do”. E cool sa lalai prin cladirile alea imense ore in sir (ati observat? mall-urile n-au ferestre, nici ceasuri, ca si cum templele capitalismului vor sa faca din tine un autist setat pe shopping).
Revin. Am depasit de mult suta de „frienzi” pe messenger. Seara le apare la status un „do not disturb/movie hour”. Ne-am retras in spatele calculatoarelor, profitand „la max” de pirateria inceputului de secol.
Nu ne mai despartim pentru ca nu mai suntem cu adevarat impreuna. Splendidul vers al lui Augustin Doinas - „Astazi ne despartim, cum s-au despartit apele de uscat” - e istorie. Sau poate, doar mi se pare.
Cititi si Blogul lui Andrei Craciun - Coltul Rosu
Recomandările noastre
