Despre astrologie și rândunele. HOROSCOPUL LUI DOM ‘ PROFESOR

Despre astrologie și rândunele. HOROSCOPUL LUI DOM ‘ PROFESOR

Zodiile sunt perioade de timp în care se consideră că cei născuţi au unele caracteristici asemănătoare. Zodiile "europene", caldeene, cum se spune, au dimensiunea a circa treizeci de zile. Circa, pentru că anul are 365 de zile şi o pătrime, iar zodiacul are numai 360 de grade, 12 zodii a câte 30 de grade fiecare! Chinezi consideră o zodie = un an. Mayaşii aveau 20 de zodii într-un an. Şi exemplele pot continua. Deci, zodiile sunt stabilite în funcţie de caracterul, convingerile, obiceiurile şi religia populaţiilor din arealului respectiv. Zodiile sunt fructul Pământului, nu cine ştie ce constelaţii şi proiecţii celeste!

9 septembrie

 

Despre astrologie și rândunele. HOROSCOPUL LUI DOM ‘ PROFESOR

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pe 9 septembrie s-au născut cardinalul de Richelieu, Lev Tolstoi, James Hilton, Cesare Pavese, Hugh Grant, Gina Gogean, Dana Dumitru, Domnica Filimon.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Ioachim şi Ana. Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău. Sf. Părinți de la al III-lea Sinod Ecumenic.

 

În ”Kalendar”, Cercurile Mariei.

 

La mulţi ani! Celor care poartă numele de Ana sau derivate. Un nume frumos, vechi, puternic!

 

Mai mulți dintre domniile voastre mă întreabă, din nou, despre anumite subiecte din astrologie. Zodii, constelații, ascendent, interpretari, etc etc.

 

Acum, cu astrologia, adică cu zodiile şi constelaţiile sunt prea exigent, cer prea mult. Nici mulţi astronomi cu doctorate, persoane importante, nu prea ştiu deosebirea. Mă tem că nici mulţi „astrologi” şi mai ales „astroloage”. Nu sunt misogin, nu sunt rău, dar asta este situaţia...

 

Voi, domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi trebuie să ţineţi minte:

 

Zodiile sunt perioade de timp în care se consideră că cei născuţi au unele caracteristici asemănătoare. Zodiile "europene", caldeene, cum se spune, au dimensiunea a circa treizeci de zile. Circa, pentru că anul are 365 de zile şi o pătrime, iar zodiacul are numai 360 de grade, 12 zodii a câte 30 de grade fiecare! Chinezi consideră o zodie = un an. Mayaşii aveau 20 de zodii într-un an. Şi exemplele pot continua. Deci, zodiile sunt stabilite în funcţie de caracterul, convingerile, obiceiurile şi religia populaţiilor din arealului respectiv. Zodiile sunt fructul Pământului, nu cine ştie ce constelaţii şi proiecţii celeste!

Calendarul, stabilirea timpului, în vremea în care au fost stabilite zodiile, cam acum cinci-şase mii de ani, se făcea prin observaţie directă a Soarelui, Lunei, planetelor şi stelelor.

Deci s-a stabilit o legătură între poziţia Soarelui în diferite constelaţii şi zodii. Constelaţiile au primit numele de la zodii, fiind un factor mnemotehnic, de aducere aminte, doar. Au numele prezent stabilit în perioada elenistică, probabil de Ptolemeu în secolul I.

Constelaţiile nu prea au nimic, direct, de a face cu zodiile, de fapt în alte sisteme filozofice grupurile de stele poartă alte denumiri şi au altă geometrie. Constelaţiile sunt grupuri de stele cu un albedou cât de cât asemănător, dar care, stelele, pot fi în spaţiu la multe milioane de parseci distanţă unele de altele! Vreau să spun că nu constituie o “entitate” ceva omogen, nu au aceiaşi putere şi energie cum ar zice... ştiu eu cine! Nu sunt în acelaşi plan... dar aşa se văd de pe Pământ... grupuri de stele!

Zodiile sunt fructul Pământului, sub influenţa măreţului Soare, izvorul vieţii pe Pământ şi a necesarei Luni, fără de care totul ar fi haotic.

Trecerea de la o zodie la alta nu se face brusc, ca un întrerupător de lumină. Există cuspele, cuspidele, o perioadă de timp de câte trei zile din zodia care trece şi zodia care vine în care nativii se bucură de influenţe din ambele zodii. Unii autori sunt de părere că cei născuţi la cuspe sunt norocoşii zodiacului, pentru că sunt mai flexibili, pot avea mai multe caracteristici pozitive de la două zodii. Dar şi negative...

 Acum cam cinci mii şi jumătate de ani, poate şase mii, în măreţul Sumer, acolo unde a început istoria scrisă pe tăbliţe de lut ars, cu cuneiforme, preoţii aveau o problemă de rezolvat. Conducerea societăţii! Ei erau şi politicieni, cât şi oameni de ştiinţă!

Ceea ce numim astăzi astrologie (ştiinţa despre stele) era, în Sumer, singura modalitate de a înţelege vrerea zeilor. Prima religie, cea mai avansată știință și politică de stat.

Acum mai multe mii de ani, poate şase, poate mai multe, preoţii caldeeni, akkadieni sau sumerieni observau cu atenţie cerul, domiciliul zeilor şi în funcţie de diferitele semne celeste comunicau regelui şi poporului vrerea zeilor. Pentru acesta s-au înălţat adevărate observatoare – zigguratele de o înălţime impresionantă.

Dar preoţii erau interesaţi atît de mesajul zeilor cît şi de relaţiile sociale şi cunoaşterea oamenilor. O istorie sumeriană găsită la Nimrud de către arheologul Sir Max Mallowan (soţul Agathei Christie) scrisă pe tăbliţe de lut ars, descrie cum vreme de aproape 900 de ani preoţii au cercetat cât de diferiţi sunt oamenii între ei.

Rezultatul a fost că au descoperit că omenirea se poate împărţi în 12 tipuri, după data naşterii, începând cu echinocţiul de primăvară. Şi au denumit fiecare tip de oameni cu numele unui animal, după caracteristicile principale ale persoanelor care alcătuiau respectiva zodie. Pentru că observaţiile care duceau la calcului timpului, a anotimpurilor, se făceau direct, au denumit constelaţiile, cu numele respectivului animal,  în care Soarele aflat pe calea lui Anu (ecliptica) era la miezul zilei în perioada de timp respectivă. Aşa au obţinut “zodiacul” (“cerc de animale” – în greacă).

Mai tîrziu grecii au umanizat patru zodii schimbînd numele animalelor, respectiv: Gemenii, Fecioara, Purtătorul Balanţei şi Purtătorul Apei. Deci constelaţiile au primit numele de la zodii şi nu invers. De altfel trebuie să ai multă imaginaţie ca să vezi pe cer în constelaţii imaginea respectivelor animale. Să amintim faptul că alte popoare, pe alte meridiane, au dat denumiri total diferite constelaţiilor respective, după miturile şi credinţele proprii.

De fapt, pe ecliptică, nu sunt 12 constelaţii ci … 14. Pe lângă cele 12 care au primit numele de la zodii, mai sunt constelaţia Purtătorului de Şerpi şi elemente din Balena. Dar cum preoţii stabiliseră 12 tipuri psiho-somatice de oameni, cele două constelaţii nu au primit nume de zodii, rămânând în componenţa zodiei Scorpionului şi parţial a Săgetătorului.

Datorită imperfecţiei rotaţiei Pământului pe planul orbital, Pământul comportându-se ca un titirez care balansează axa de rotaţie, au fost observate fenomenele de precesie şi nutaţie. Pe scurt, încă o dată nu dorim să intrăm în amănunte tehnice, punctul echinocţiului de primăvară face un cerc total, trecând prin toate constelaţiile în circa 26.000 de ani. Așa s-au creat Marele Zodii, fiecare de 2166,6 de ani.

Dar după cum a observat Hipparchus încă din secolul II înainte de Hristos, zodiile sunt segmente de cerc egale pe ecliptică, adică sunt perioade de timp fixe obţinute prin împărţirea duratei anului la 12. Tot savantul grec a calculat durata anului tropic cu o precizie de 6 minute şi jumătate şi a alcătuit primul catalog al stelelor aşa-numite fixe.

Zodiile sunt perioade de timp, pe Pământ, nu bucăţi de Cer!

Sunt multe taine între Pământ şi Cer şi abia abia mă stăpânesc să nu vi le spun pe toate odată, dar încet-încet, pe rând, se spune că nici Dumnezeu cât este de Atotputernic nu a făcut Universul într-o zi ci i-a trebuit o săptămână întreagă.

Dar nu despre asta doresc să vă povestesc, dragi lupi, padawani şi hobbiţi. Ieri dimineaţă, de Sf. Maria, m-au trezit, când abia se lumina de ziuă, ciripitul rândunelelor. Cred că erau mii! Toate zburau în figuri de acrobaţie aeriană complicate, desupra curţii mele. Dar, un rândunel, puţin mai mare decât celelate rândunici din restul stolului şi care avea cea mai mare viteză, mereu trecea de la escadrilă la escadrilă, de la cuib, la cuib, apoi lua drumul Sudului. Apoi din nou se întorcea către celelalte rândunele, apoi iar schiţa drumul către Sud. Pe rândunel îl cunosc bine, de când era un puişor zburlit. Îl cheama Cristofor. Eu l-am botezat aşa, pentru că este un mare explorator şi un lider. Nu de puţine ori l-am surprins în bucătărie intrat pe fereastra deschisă, ca să ciugulescă ce găsea pe masă. Asta ca să se grozăvească faţă de celelalte rândunici, pentru că avea suficientă mâncare pusă pe gard, sferturi de franzelă şi grăunţe.

Până la urmă Cristofor i-a convins pe toţi şi au plecat, cu el în frunte, spre Sud. Cred că m-a zărit, pentru că ultimul ciripit avea o notă în plus, parcă mi se adresa. „La revedere, pe vara viitoare!”

Păsări migratoare. Ele merg spre Sud, migratorii umani merg spre Vest. Cu siguranţă că au şi ei unul, sau mai mulţi lideri. Altfel nu se poate!

Uitându-mă la stolul de rândunici mi-am amintit de filosofia din „Jurassic Park”: „Natura găseşte întotdeauna o soluţie!” Poate de aceea am intrat în crize, suntem fără soluţii, pentru că ne-am îndepărtat de natură.

 

Din naturala mea locaţie din Prahova submontană vă doresc tuturor, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, numai bine, împreună cu căţeii: Miki,  Sov, Mémé, Brenda, Mitza Bitza Lupe de Grande, în fotografia din titlu, Brody și cu aricii Ahile şi Agamemnon (Agamiţă) cu fantomiţa pisicii Gina şi veveriţele, cum altfel, Chip and Dale. Nu ştiu care este Chip şi care este Dale! Dar, maimuțele blănoase, mi-au mâncat toate alunele. Una nu am mai gasit în alun! Şi multe alte creaturi reale, sau închipuite! Pe mâine, pentru că, absolut adevărat, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

☼    ♂    ♀

 

 

BERBEC  Nu te înşela singur, nu-ţi face scenarii grandioase, care cu siguranţă vor fi contrazise mai târziu de realitate.O situaţie din familie te îngrijorează, dar azi poţi lucra la rezolvarea ei. Astăzi trebuie sa foloseşti una dintre reţetele verificate ale reuşitei in viaţă : sa te comporti ca si cand totul ar fi absolut perfect ! Aşa poate vei atrage şi norocul de partea ta. Ai o perioadă bună în care se pare că ai depăşit obstacolele, întârzierile, piedicile şi capcanele puse la serviciu sau unde îţi desfăşori activitatea. Se pare că eşti liber, în fine mai liber, să iei deciziile care îţi convin în viaţa ta profesională ceea ce te motivează să te implici în proiecte de anvergură. Fă-o cu curaj, ziua îţi este favorabilă.

TAUR  Astăzi ai tendinţa să te gândeşti la trecut mai tot timpul. Îţi faci istoria şi bilanţul vieţii tale sentimentale şi peste tot dai numai de probleme, amânări şi... visuri, năvalnice visuri!  Atmosfera la serviciu nu este dintre cele mai plăcute: umblă diferite zvonuri care de care mai gogonate, tu vezi de treburile tale, zâmbeşte şi nu te lăsa provocat sau antrenat în discuţii. Mai ales că ai aşa o poftă de râs şi de spus bancuri. Veselia ta este contagioasă şi poţi antrena prietenii pe drumul bucuriei. Nu uita că în faţa haosului, a nimicului, a prostiei – râsul este ultima redută, râsul este ultimul antidot în lumea otrăviţilor. Proştii sunt întotdeauna solemni şi sunt siguri că au dreptate...

GEMENI   Ai o atitudine bună, pragmatică şi încerci să te adaptezi din mers la noile date şi realităţi. Graţie unei discipline a cheltuielilor şi a unei planificări bune reuşeşti să faci economii. Astăzi ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani. Ştiai, sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine ceea ce poţi lăsa. Dar să nu uiţi de ele! Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun sau la un spectacol, mai pe seară.

RAC   Zodiacul benefic, cu Luna favorabilă, te îndreptăţesc să speri in rezolvarea favorabila a problemelor tale sentimentale care trenează de mai mult timp. Trebuie, doar, să vrei să le rezolvi! La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes sau să-ţi faci viţa mai liniştită şi comodă. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie.

LEU   Intuiţia îţi şopteşte să profiţi de marea ocazie pe care o întâlneşti astăzi. Nu imediat, mai bucură-te de deliciile pânditului şi a vânătorii. Dar nici nu amâna, că vine elefantul şi îţi suflă afacerea! Astăzi este una din zilele in care ţi se spune ca nu ai tact, ca vorbeşti prea mult şi te crezi prea tare. Şi ce dacă, tu te simţi aşa de bine… Ai una din acele zile în care străluceşti şi crezi ca eşti făcut din pulbere de stele. Eşti sanatos şi vesel, iar viaţa este frumoasă. Bucură-te din plin! Râsul tău puternic şi bine modulat răsună peste capetele celor din jur ca răgetul leului în junglă. Eşti, din nou, stăpân! Stăpân, în primul rând pe tine, pe fiecare fibră şi sentiment din tine. Bravo, meriţi un premiu!

FECIOARĂ  Conjunctura te avertizeaza să te odihneşti mai mult şi să-ţi menajezi sănătatea.  Poate, nişte vitamine cu minerale! Decât un calif bolnav, mai bine un cerşetor sănătos, se spune în Orient. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia  lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Evită secretele altora, ca să nu faci compromisuri costisitoare. Evită cheltuielile extravagante. Dezastrele sunt de doua feluri: ale tale si ale altora. Stelele te previn asupra unei catastrofe financiare dacă continui cheltuielile aiurea. Sunt două feluri de a face avere : să câştigi mult sau să cheltuieşti puţin. De astăzi, cu o configuratie favorabila, incepi sa gandeşti mult mai pragmatic si sa te frămânţi mai puţin. Fii mai atent la forma fizică! Lucrează cu atenţie fiecare muşchişor din tine, în aer curat, sigur, dar nu te apuca să fugi ca năucul prin parc cu câinii după tine! Alergatul prin parc, spune Cristi Răchitan, este ca “junk food” – o superstiţie de om prost din America.

BALANŢĂ  Cineva încearcă să-ţi intre în graţii, să profite de generozitatea ta. Mai multă prudenţă cu cei care vor să-ţi devină prieteni, dar de fapt doresc doar să se folosescă de tine. Tot ce faci în dimineaţa asta poate să îţi aduce pagubă şi necazuri. Statistic vorbind. Sunt şi Balanţe bogate cărora nu le pasă de tine, nu le pasă de nimic. Cel mai probabil este că, tot statistic vorbind, o să te întrebi mult unde sunt banii tăi pe care abia i-ai primit ca salariu. Şi că mai ai puţini bani după ce ai terminat cu aprovizionarea de toamnă şi de începutul şcolii. Nu mai întreba atâta, banii sunt în buzunarul cui trebuie! Treci la muncă ca să îmbogăţeşti şi mai mult pe bogaţi. Că niciodată bogatul nu o să creadă săracului. Aşa că, statistic vorbind, asta fiind situaţia, te poţi duce la o terasă să-ţi înneci amarul în bere de proastă calitate, la fel de proastă ca orice bere din România. Lunea este o zi depresivă. Ei, haide, am glumit... totul este... normal!

SCORPION   Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ, refuzând complicaţiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemle urgente dar nu exagera cu efortul, abia e luni!  Ai mici probleme de rezolvat, la serviciu sau la muncă, sau unde îţi desfăşori activitatea.  Abordarea sistematica a situatiei iţi furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Pentru asta sunt făcuţi prietenii, colegii bonevoitori şi părinţii. Fii mai plăcut decât de obicei, mai zâmbitor şi cu un umăr gata de oferit celor care vor veni să ţi se plângă. Fiindcă vor veni, fi absolut sigur, în perioada următoare. „Tu ascultă şi socoate...” – cum zicea poetul. Şi vezi ce se poate face!

SĂGETĂTOR   Ai o zi bună, nu te mai doare nimic, la propriu sau la figurat, iar cu puţină gândire pozitivă poţi rezolva şi problemele cotidiene de sîmbătă, cum ar fi cumpărăturile şi curăţenia. Şi, în mod întâmplător, oare este ceva întâmplător, interesele tale se suprapun peste interesele altora. Totuşi, în viata este ca in supermarket : ai de unde alege, dar nu gaseşti ce iti trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este scumpă şi de prostă calitate! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile şefilor si ale colegilor, nu-ţi risipi inutil energia ca sa demonstrezi ca ai totuşi dreptate. Retrage-te acasă în siguranţa camerei tale şi fă-ţi planuri peste planuri pe care o să le amâni mereu şi nu o să le respecţi niciodată!

CAPRICORN   Majoritatea planurilor de viitor, mai ales în viata personală, suferă din cauza întârzierilor indicate de Saturn, retrograd, în zodie. Totuşi, astăzi poţi avansa  în rezolvarea unor problemele sentimentale. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive, sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze. Reorientarea, reformularea unor direcţii, strategii sau concepte este benefică şi necesară. Trebuie să foloseşti noi oameni, noi modalitaţi, noi concepte, noi cuvinte. Tu gândeşte-te bine! Ai la îndemănă tot ce îţi trebuie. Este necesar, doar, să le pui într-o nouă ordine, în ordinea bună!

VĂRSĂTOR   Eşti adus în situaţia de a lua unele decizii importante. Eşti obligat şi asta nu îţi place deloc! Minte-te frumos că este în interesul tău şi a celor din jur! De fapt, chiar aşa este... Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte perioada dimineţii de azi. Stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, al desfăşurării unor afaceri şi/sau al încasării rapide a unor bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major. Evită sa semnezi acte oficiale, contracte, intelegeri. Mai pe seară evenimente sociale şi din sfera culturii şi a artei. Trebuie să-ţi dai opinia într-o problemă importantă. Fii mai tare în susţinerea propriilor idei şi interese, sigur, în spaţiul cultural!

PEŞTI    O zi care pare bună! Ai energie şi te agiţi ca să acoperi mai multe domenii. Totuşi, încercă să vorbeşti mai puţin, cei din jurul tău nu sunt în stare să-ţi aprecieze comentariile! Ziua de astăzi este o perioadă a zvonurilor. Care pot fi adevărate sau false. Normal! Filozofia şi teoria zvonisticii ne arată că de câte ori piaţa este saturată de zvonuri – se întâmplă ceva, sau cineva important are un interes de promovat. Adică acelaşi lucru, până la urmă. Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid. Ai o zi profitabilă. Cu toate cuadraturile, dimineaţa este favorabilă comunicării, aşa că te poţi aştepta la informaţii şi întâlniri care să-ţi aducă avantaje. Totuşi, aspectele sunt complexe, aşa că te poţi aştepta şi la veşti mai puţin plăcute, legate de întârzieri sau de persoane care se dau la fund şi/sau nu raspund la telefon!