Derdeluşul din Piaţa Mare, bucuria copiilor

Derdeluşul din Piaţa Mare, bucuria copiilor

Zeci de prichindei vin zilnic în centrul oraşului pentru a se bucura de omătul artificial, împrăştiat de un tun special.

Un tun de zăpadă care „pompează“ zilnic omăt a făcut din centrul Sibiului un loc de promenadă şi joacă pentru copii. Micuţii chiulesc chiar şi de la ore pentru o bulgăreală sub fereastra primăriei lui Johannis. Asta pentru că un tun de zăpadă funcţionează zilnic, până la sfârşitul lunii, timp de câteva ore, mai ales seara. Deşi a fost adus de fapt pentru un concurs de snowmobile şi sporturi extreme, tunul cu pricina face deliciul copiilor de toate vârstele. Fotografii şi filmuleţe cu ninsoarea artificială

Vestea că este zăpadă din belşug în centrul oraşului s-a răspândit rapid în tot Sibiul. De dimineaţa şi până seara târziu, „muntele“ de zăpadă cu o înălţime de trei metri este cu adevărat punct de pelerinaj al iubitorilor de nea. Ieri la prânz, îmbiaţi de razele surâzătoare ale soarelui, părinţi, bunici, prichindei de toate vârstele şi elevi s-au înghesuit să se bucure de zăpadă, fie ea şi artificială.

Piaţa Mare a devenit un parc pentru copii în toată regula, chiotele de bucurie ale micuţilor animând atmosfera de sub fereastra biroului primarului Klaus Johannis. „Am trecut miercuri prin piaţă şi am văzut tunul care împrăştia zăpada. Azi (ieri - n.r.) am luat nepoţelul mai devreme de la grădiniţă şi am venit aici cu el. E înnebunit după zăpadă. Probabil o să plângă jumătate de oră când o să îl iau acasă, dar îi promit că îl mai aduc şi zilele următoare, şi aşa îl mai îmbunez. Nu ştiu cine a avut ideea asta, dar a făcut un lucru excelent“, mărturiseşte Pripas Dorel, în vârstă de 72 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi turiştii s-au bucurat de zăpada din belşug. Majoritatea chiar se imortalizează lângă „muntele“ de omăt sau fac filmuleţe cu tunul de zăpadă când împrăştie fulgii de nea prin piaţă. „O să scriu un e-mail primarului din Alba-Iulia să pună şi el un tun din acesta în centrul oraşului“, spune şmechereşte Vlad Spătaru, student la Inginerie, în timp ce făcea fotografii pentru a le arăta prietenilor de acasă, din Alba-Iulia. Chiulesc pentru o bulgăreală  Pe de altă parte, Piaţa Mare a devenit locul preferat al copiilor, iar şcolarii chiar mai sar câte o oră-două şi vin să tragă o bulgăreală pe cinste. Iar patinoarul din apropiere e un motiv în plus pentru un chiul colectiv. Ieri-dimineaţă, zeci de micuţi de la şcolile din zonă au ales să îşi „prelungească“ pauzele şi au mers să se tăvălească sau chiar să arunce cu zăpadă în trecători.„Am plecat mai mulţi de la şcoală ca să ne jucăm prin zăpadă. Vă rog frumos să nu daţi poza cu noi prin ziar că o să primim muştruluială acasă“, zice Andrei, elev în clasa a VII-a.

"Am luat nepoţelul mai devreme de la grădiniţă şi am venit aici cu el. E înnebunit după zăpadă. Probabil o să plângă jumătate de oră când o să îl iau acasă." - Dorel Pripas, bunic