Deputatul Robert Sighiartău a pierdut în primă instanță procesul deschis de sora sa după concediere

Deputatul Robert Sighiartău a pierdut în primă instanță procesul deschis de sora sa după concediereProces. Sursa foto: Arhiva EVZ

Murza Sighiartău Dorina, sora deputatului Robert Sighiartău, a câștigat în primă instanță procesul împotriva companiei Mondial Motors SRL, unde acesta este asociat, după ce fusese concediată în urma unor acuzații privind implicarea într-o presupusă schemă frauduloasă. Instanța a anulat decizia, a dispus reintegrarea și plata drepturilor salariale, însă cazul a ajuns în apel la Curtea de Apel Cluj.

Concedierea, contestată de Murza Sighiartău Dorina

Murza Sighiartău Dorina a contestat pe data de 3 iulie 2025, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, decizia de concediere emisă de Mondial Motors SRL, cerând anularea acesteia și repunerea în situația anterioară. Reclamanta a cerut, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei de concediere și a măsurii. În subsidiar, a solicitat anularea deciziei ca nelegală și netemeinică, precum și reintegrarea pe funcția de director adjunct ocupată anterior.

Totodată, a cerut obligarea angajatorului să plătească toate drepturile salariale pierdute de la concediere până la reintegrarea efectivă, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală. În plus, a solicitat plata contribuțiilor aferente și corectarea evidențelor de muncă, precum și a declarațiilor privind veniturile și stagiul de cotizare. Într-o a treia variantă subsidiară, reclamanta a cerut instanței să constate că sancțiunea concedierii disciplinare este disproporționată și să o înlocuiască cu una mai ușoară.

În motivarea acțiunii, aceasta a arătat că a lucrat peste 30 de ani în grupul de firme din care face parte Mondial Motors SRL, respectiv S.C. COMAUTOSPORT SRL., S.C. Central Motors S.R.L. și S.C IFN COMAUTOSPORT LEASING S.A., toate cu sediul în Bistrița, unde a ocupat funcții de execuție și de conducere. Din 2018, ocupa funcția de director adjunct și nu fusese sancționată disciplinar anterior.

Asociații firmei i-ar fi cerut demisia și au concediat-o după refuz

Reclamanta a susținut că, la începutul anului 2025, asociații firmei, printre care și fratele său, deputatul Robert Sighiartău, i-ar fi cerut să demisioneze fără motive obiective, iar după refuz i-au retras atribuțiile și au concediat-o disciplinar pentru fapte pe care le contestă.

Robert Sighiartau

Robert Sighiartau. Sursă foto: Captură video

Aceasta a susținut că a fost acuzată de modificarea nelegală a unui contract de muncă și de înregistrarea unui act adițional, însă a afirmat că nu avea atribuții în acest sens și că documentele i-au fost comunicate abia după declanșarea cercetării disciplinare. În plus, ea a contestat modul de emitere a deciziei de concediere, susținând că aceasta nu ar fi fost semnată de o persoană competentă.

În completarea argumentelor, reclamanta a susținut că nu a determinat înregistrarea actului adițional, iar persoana care a făcut operațiunea a declarat că nu a fost supusă unor presiuni. Ea a arătat că administratorul fusese informat despre indexarea salariilor și că documentul nu ar fi produs efecte juridice.

Totodată, a invocat că faptele din decizia de concediere nu au fost analizate disciplinar și că eventualul prejudiciu putea fi evitat sau limitat. Reclamanta a mai spus că nu i-a fost comunicat modul de calcul al prejudiciului și că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru răspunderea disciplinară, deoarece nu ar fi acționat cu vinovăție și nu există dovezi privind intenția de a produce un prejudiciu.

Reprezentanții societății susțin că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanța

În apărarea sa, societatea Mondial Motors SRL, controlată de familia Sighiartău, a cerut respingerea acțiunii ca nefondată și a susținut că reclamanta și-ar fi majorat unilateral salariul, fără aprobarea administratorului, de la 1 ianuarie 2025. Potrivit pârâtei, aceasta ar fi trimis unei angajate o listă cu majorări salariale, inclusiv pentru sine, fără aprobare oficială, fapt care ar fi dus la înregistrarea modificării în sistem.

Reprezentanții societății au susținut că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanța invocând un „plan malefic” al asociaților împotriva sa și au arătat că aceasta este, la rândul ei, asociat în firmă, alături de mai mulți membri ai familiei Sighiartău.

Revocarea reclamantei, necesară pentru protejarea societății

Revocarea reclamantei a fost considerată necesară pentru protejarea societății, pe fondul suspiciunilor privind activitatea soțului său, Murza-Sighiartău Mihai, despre care se susține că ar fi desfășurat o activitate concurentă frauduloasă prin ELECTRICAL MOBILITY CONSULTING SRL și ar fi obținut peste 600.000 de lei de la Mondial Motors SRL.

În aceeași perioadă, acesta ar fi încheiat contracte de vânzare în rate pentru autovehicule fără a le înregistra în contabilitate și fără a depune sumele în casierie, însușindu-și sumele de bani. În acest context, familia Sighiartău a susținut că reclamanta ar fi fost implicată direct în cel puțin unul dintre cazuri, după ce ar fi încasat rate de la un cumpărător și le-ar fi transferat în contul său bancar.

contract

Contract. Sursa:Pixabay.com

Potrivit reprezentanților Mondial Motors, aceste aspecte au dus la pierderea încrederii asociaților în activitatea reclamantei. Ulterior, aceasta ar fi continuat să desfășoare activități în firmă, confundând atribuțiile de conducere cu cele de execuție și administrare, motiv pentru care a fost notificată să nu mai acționeze în numele societății.

Reclamanta ar fi denaturat conținutul deciziei de concediere

Reprezentanții Mondial Motors au susținut că reclamanta a denaturat conținutul deciziei de concediere, afirmând că ar fi fost sancționată pentru alte fapte decât cele reținute. Potrivit documentului, aceasta, ca persoană cu funcție de conducere, ar fi determinat o angajată să înregistreze pe data de 31.12.2024 o majorare salarială fără aprobarea administratorului, cu efecte de la 01.01.2025.

În acest context, Murza Sighiartău Dorina ar fi transmis o listă diferită de cea aprobată, iar înregistrarea în Revisal ar fi fost făcută de o angajată care nu cunoștea neconformitatea. În apărare, se mai arată că nulitatea unui act poate interveni doar prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească, iar administratorul nu ar fi putut anula unilateral efectele salariale deja produse.

Murza Sighiartău Dorina a câștigat în primă instanță procesul

Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis acțiunea depusă de Murza Sighiartău Dorina împotriva societății Mondial Motors SRL și a constatat nulitatea deciziei de concediere disciplinară nr. 1 din 06.06.2025.

De asemenea, instanța a obligat societatea să actualizeze sumele datorate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, să plătească contribuțiile aferente drepturilor salariale și să corecteze evidențele de muncă, precum și declarațiile privind venitul și stagiul de cotizare.

Instanța a obligat pârâta să plătească 1.500 de lei cheltuieli de judecată și a consemnat că societatea va solicita cheltuieli suplimentare separat. Hotărârea a fost pronunțată pe data de 2 februarie 2026, nu este definitivă și a fost atacată cu apel, dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel Cluj.

3
1