O companie din țară a început demersurile pentru deschiderea unei exploatări de magneziu. Proiectul, estimat la aproape 100 de milioane de euro
- Raluca Dan
- 21 aprilie 2026, 06:54
Exploatare minieră. Sursa foto: FreepikO companie din România a început demersurile legale pentru deschiderea unei exploatări miniere în județul Sibiu, unde urmează să fie exploatat un zăcământ de magneziu.
Mina va funcționa cel puțin 30 de ani
Mineral Proiect Invest SA (MPI Magnesium) București a primit, în 2020, licența de concesiune pentru explorarea perimetrului de roci magnezitice de la Valea Dobra, din comuna Rășinari, în apropiere de municipiul Sibiu. După cinci ani de explorare, reprezentanții companiei doresc să obțină în 2026 avizul de mediu și autorizația de construcție pentru proiect. Investiția este estimată la aproape 100 de milioane de euro.
Suma acoperă deschiderea carierei de exploatare din zona Valea Dobra, construirea unei uzine de prelucrare a minereului în localitatea vecină Săliște și amenajarea unui sistem de cablu, care va transporta minereul către un punct de unde poate fi preluat de camioane. Pe durata estimată de funcționare a minei, de cel puțin 30 de ani, investiția ar urma să depășească 200 de milioane de euro.
Magneziul este considerat un mineral critic la nivelul Uniunii Europene, iar Comisia Europeană a decis să susțină financiar astfel de investiții. Din România, a fost selectat proiectul inițiat de societatea Verde Magnesium în zona Budureasa, din Munții Apuseni, județul Bihor. Compania este subsidiara locală a firmei cu același nume înregistrată în statul american Delaware și este deținută de fondul privat de investiții Amerocap.
Proiectul ar urma să fie finanțat din fonduri europene
Reprezentanții societății Mineral Proiect Invest SA au declarat, într-o conferință de presă la Sibiu, că proiectul ar urma să fie finanțat din fonduri europene. Deocamdată, Comisia Europeană nu a confirmat oficial această informație.
Proiectul de la Rășinari a provocat discuții ample cu autoritățile locale, deoarece exploatarea ar urma să funcționeze într-o zonă turistică importantă a Sibiului. Investitorii au menționat că vor aplica măsuri care vor reduce semnificativ impactul asupra mediului. „Obiectivul nostru este ca întregul proces să integreze soluții de energie regenerabilă. De exemplu, camioanele care vor prelua minereul vor fi 100% electrice. Vor fi acoperite și nu vor crea praf sau poluare fonică”, a explicat Andrei Degeratu, șeful de proiect al companiei.

Proiect Sibiu. Sursa foto: mpimagnesium.com
Funicularul va fi finalizat în 2029. De la punctul de descărcare a minereului până la viitoarea uzină de la Săliște, transportul va fi realizat cu camioane electrice, care vor circula pe drumuri care ocolesc localitățile din zonă.
Numărul total al angajaților poate ajunge la 150
La uzina de prelucrare sunt prevăzute 75 de locuri de muncă, iar în carieră ar urma să lucreze 25 de persoane, cu posibilitatea ca numărul total al angajaților să ajungă la 150. Investitorul a estimat și veniturile care ar urma să ajungă la bugetele locale și la bugetul de stat: 1,5 milioane de euro la Rășinari, 1,2 milioane de euro la Săliște și 700.000 de euro la bugetul de stat.
Zăcământul de roci magnezitice de la Valea Dobra este estimat la 50 de milioane de tone, cu un conținut de 35% oxid de magneziu. De asemenea, estimările indică între 220 și 240 de kilograme de magneziu pe fiecare tonă de minereu.
„Exploatarea este proiectată ca un proiect minier de suprafață, folosind exclusiv tehnologii moderne. Pentru a proteja zona montană și liniștea comunităților, minereul este preluat de un sistem modern de transport pe cablu și transferat către un punct logistic dedicat. O soluție eficientă, cu impact redus și cu zero emisii. Din centrul logistic, minereul este mutat în camioane 100% electrice și transportat către Săliște pe infrastructura rutieră principală, evitând zonele rezidențiale. În apropierea orașului Săliște, minereul este transformat în produse de înaltă puritate, materiale esențiale pentru industriile: auto, aerospațială, apărare și energie regenerabilă. Proiectul include dezvoltarea unui parc fotovoltaic și integrarea unei fabrici de hidrogen verde industrial. Obiectivul este clar: reducerea emisiilor către zero”, se arată într-o prezentare a proiectului.