Evenimentul Zilei > Politica > Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Absența cvorumului din Camera Deputaților, arată că legea se aplica doar pentru Opoziție. E un semnal pentru modul în care va vota Puterea în cazul Hrebenciuc
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Absența cvorumului din Camera Deputaților, arată că legea se aplica doar pentru Opoziție. E un semnal pentru modul în care va vota Puterea în cazul Hrebenciuc

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Absența cvorumului din Camera Deputaților, arată că legea se aplica doar pentru Opoziție. E un semnal pentru modul în care va vota Puterea în cazul Hrebenciuc

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a declarat astăzi că respingerea de către majoritatea parlamentară a încuviintarii arestarii preventive a deputatului Ion Diniță confirmă că legea se aplică selectiv, doar membrii Opoziției fiind responsabili în fața legii.

“Majoritatea socialistă din Camera Deputatilor a votat cu celeritate – și bine a făcut – ridicarea imunității și încuviințarea începerii urmăririi penale in cazul deputatului Valerian Vreme, membru al Opoziției. Absența cvorumului azi, când vorbeam de un membru al Puterii, arată că parlamentarii Coaliției de guvernare au alt statut, special, ferit de rigorile legii", a spus Raeţchi, într-un comunicat de presă.

Deputatul PNL a adăugat că cel mai probabil, Justiţia va fi obstrucţionată de PSD şi în cazurile Hrebenciuc, Adam, Mihăilescu şi Andronescu.

"Era previzibil, având în vedere modul greoi în care s-a mobilizat Senatul în cazul Andronescu-Mihăilescu. Pe modelul Diniță se va obstructiona, foarte probabil, Justiția și în cazurile Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu. Dezechilibrul dintre modul în care sunt tratați reprezentanții Opoziției și cei ai Puterii insultă inteligența opiniei publice și aduce prejudicii instituției Parlamentului – care oricum nu se bucură de încredere și legitimitate în ochii românilor”, a mai punctat deputatul PNL.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: