Deputatul Florentin Gust demisionează din PDL la o lună și jumătate după ce s-a înscris în partid
- Laura Ciobanu
- 24 aprilie 2012, 13:37
Finul lui Mircea Geoană, deputatul Florentin Gust, demisionează din PDL la o lună și jumătate după înscriere și anunță că va vota moțiunea de cenzură inițiată de USL.
Gust a declarat, la B1TV, că motivul demisiei sale este faptul că nu mai poate tolera "șantajul UDMR". El a anunțat de asemenea că va vota vineri moțiunea de cenzură a Opoziției și a admis că a discutat cu PSD despre o posibilă revenire a sa în partid. Din mai 2011, Florentin Gust a tot oscilat între partidele de pe eșichierul politic românesc. La acea dată a plecat din PSD în PC, unde a stat până în noiembrie 2011, când Mircea Geoană a fost exclus din rândurile social-democraților. Un timp, a stat alături de nașul său de cununie, părând dispus să-l urmeze în noul proiect politic pus la cale de acesta, numai că pe 6 martie Gust a anunțat în plenul Camerei Deputaților că se alătură PDL. CITIȚI ȘI:
- Marin Anton nu mai candidează la CJ Giurgiu și pleacă din PDL. "Am fost ciuruit de Blaga", spune el
- USL se îndoapă cu traseişti
- Finul lui Mircea Geoană, deputatul Florentin Gust s-a înscris în PDL