
Deputaţii au dezbătut, astăzi, OUG 226 prin care Guvernul Boc a micşorat valoarea punctului de pensie de la 761,85 de lei la 697,5 lei, iar deputaţii PSD şi PNL şi-au disputat paternitatea măsurii de creştere a punctului de pensie la 45%, în favoarea căreia au votat 20 deputaţi PSD din 34 prezenţi.
Deputatul UDMR Laszlo Borbely a precizat de la tribună că OUG din 2008 face parte dintr-un pachet de măsuri ale Guvernului condus de Emil Boc, explicând că actuala putere a făcut două modificări la OUG Guvernului Tăriceanu prin care s-au scăzut cheltuielile CAS şi a crescut punctul de pensie. Potrivit deputatului, Guvernul Boc a scăzut punctul de pensie şi a mărint CAS-ul.
"Iată cât de anapoda sunt luate aceste decizii. Noi nu o să votăm această OUG", a apreciat deputatul UDMR.
La rândul său, deputatul PNL Cristina Pocora le-a cerut deputaţilor să fie atenţi când dau votul pentru această OUG, motivând că este vorba despre respectarea unei legi în vigoare, cu care toţi au mers şi au făcut campanie.
"Ne-am bucurat cu toţii să mergem şi să le spunem pensionarilor că punctul de pensie va fi 45% şi că vor lua o pensie de 761,85 lei. Haideţi să fim corecţi şi să îndreptăm acest lucru. În 2008 cu mare bucurie toate grupurile parlamentare au votat la vedere punctul de pensie de 45%, din păcate, în 2009, Ministerul Muncii nu a avut şansa să-l aibă drept ministru pe doamna Udrea care s-a dovedit singura capabilă să obţină un buget foarte mare, pentru că, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, pensionarii ar fi beneficiat de sume foarte mari anul acesta", a spus Pocora, citată de Mediafax.
Ea a menţionat că din acest motiv PNL va vota împotriva acestei legi pentru că liberalii îşi respectă o promisiune făcută, respectiv stabilirea la 45% a punctului de pensie.
În urma votului electronic, viceliderul grupului PSD Aura Vasile a acuzat faptul că aparatura de vot electronic nu a funcţionat pe rândul său şi a cerut reluarea votului, fapt ce a stârnit nemulţumirea deputaţilor PNL şi UDMR, care au cerut ca amendamentul să fie votat nominal.
Deşi votul a fost reluat, deputaţii au acuzat din nou că sistemul electronic nu a funcţionat, nici la UDMR, nici la PSD.
După 30 de minute de discuţii pe procedură, discuţiile asupra OUG 226 au fost sistate pentru că se terminase programul alocat şedinţei de plen, deputaţii urmând să se pronunţe asupra proiectului de lege de aprobare a OUG 226, marţi, în sesiunea de vot final.