Deputaţii au amânat pentru joi dezbaterea ordonanţei creditelor
- Adam Popescu
- 20 decembrie 2010, 21:20
Camera Deputaţilor va dezbate legea pentru aprobarea OUG nr 50/2010 privind creditele populaţiei joi, 23 decembrie.
La şedinţa de astăzi, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a suspus la vot amânarea dezbaterii pentru joi, întrucât legea are multe articole. Amânarea dezbaterii a fost votată de 281 de deputaţi, din care 258 de voturi pentru, 18 împotrivă şi 5 abţineri.
Înainte de vot, Petru Lakatos (UDMR), membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, a precizat că Legea de aprobare a OUG 50 nu creează perturbări în sectorul bancar. La rândul său, Constantin Dascălu (PDL), membru al aceleiaşi comisii, a ţinut să precizeze că prin această lege nu se aduce niciun fel de prejudiciu clientului. "Nu putem face din bănci asociaţii de protecţie socială", a spus Dascălu. Săptămâna trecută, comisia pentru buget a aprobat Legea de adoptare a OUG 50/2010.