După o întrerupere de o lună, „The Tour Of The Universe” a fost „repornit” la Leipzig.
După nouă concerte anulate în urma intervenţiei chirurgicale suferite de solistul Depeche Mode, Dave Gahan, emoţiile şi întrebările cu privire la reluarea turneului întrerupt la jumătatea lunii mai sau risipit. Gahan a revenit pe scenă, luni seară, alături de colegii de trupă, pe stadionul din Leipzig. Potrivit presei germane, la concertul de la Leipzig au fost prezenţi aproximativ 50.000 de spectatori.
Gahan a fost spitalizat pe 12 mai, la Atena, fiind suspectat iniţial de gastroenterită. Ulterior i s-a depistat o tumoare cu grad redus de malignitate, dezvoltată în vezica urinară. La recomandarea medicilor, Dave a fost supus unei intervenţii chirurgicale prin care tumoarea i-a fost extirpată cu succes, după care a avut nevoie de o pauză de recuperare.
- Trupa şi-a amânat spectacolele pe care ar fi urmat să le susţină la Atena (12 mai), Istanbul (14 mai), Bucureşti (16 mai), Sofia (18 mai), Belgrad (20 mai), Zagreb (21 mai), Varşovia (23 mai), Riga (25 mai) şi Vilnius (27 mai).
„Continuăm discuţiile privind noua dată a concertului de la Bucureşti. Decizia depinde de mai multe variabile, pornind de la disponibilitatea unui loc adecvat până la datele de turneu. Vom avea un răspuns în perioada imediat următoare”, declară reprezentanţii Emag!c Entertainment.