Elena Bogdan, proaspătă câştigătoare a turneului de dublu rezervat junioarelor la Roland Garros, spune că s-a obişnuit cu viaţa de sportiv.
Într-un moment în care fotbalul mioritic trăieşte din entuziasmul forţat al unei victorii chinuite în Lituania, tenisul românesc a lăsat o impresie excelentă la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros. După Sorana Cârstea, care s-a oprit în „sferturi”, şi Victor Hănescu, eliminat în „optimi” - ambii, la seniori, Elena Bogdan a dat lovitura în proba de dublu a junioarelor, alături de thailandeza Noppawan Lertcheewakarn.
În ultimul act al competiţiei, Bogdan şi Lertcheewakarn s-au impus, după un meci dramatic, scor 3-6, 6-3, 10-8, în faţa perechii Timea Babos (Ungaria) - Heather Watson (Marea Britanie). Succesul nu i-a adus niciun ban Elenei, junioarele nefiind recompensate financiar la Roland Garros. „Deocamdată, nu mă interesează banii din tenis. Vreau să cresc”, ne-a mărturisit ieri, între o vizită la Versailles şi una la Turnul Eiffel, olteanca în vârstă de doar 17 ani. „Federer e idolul meu” EVZ: Elena, felicitări! Cum te simţi? Elena Bogdan: Bine! Foarte bine! Sunt bucuroasă că am reuşit să-mi fac jocul şi să cuceresc un titlu la Roland Garros. Anul trecut am fost foarte aproape. Am jucat finala la simplu, dar, din păcate, am pierdut. Cum te-ai înţeles cu Noppawan? Să vă spun ceva: a fost prima oară când am jucat împreună! Ne cunoşteam pentru că anul trecut am participat cu ea la mai multe turnee. Am jucat în aceeaşi echipă la juniori. Ştia că joc bine pe zgură, care e suprafaţa mea favorită, şi m-a întrebat dacă vreau să joc. Am acceptat şi uitaţi ce a ieşit! N-ai câştigat niciun ban! Deocamdată, nu mă interesează banii din tenis. Vreau doar să cresc. Cine te-a felicitat după victorie? Toată lumea. Primul a fost antrenorul meu, Ovidiu Popescu. M-au sunat părinţii, prietenii, doamna Ruxandra Dragomir (n.r. - preşedintele FR Tenis). Cine e idolul tău în tenis? Roger Federer! Îmi place foarte mult. Îi admir modestia şi respectul de care dă dovadă faţă de adversari. O singură dată am vorbit cu el, când l-am rugat să facem o fotografie împreună... Ce ai făcut după finală? M-am bucurat. De abia astăzi (n.r. - ieri) am fugit la Paris şi am vizitat câteva obiective interesante. Am fost la Palatul Versailles, m-am plimbat pe Champs Élysées şi am urcat în Turnul Eiffel. Acum mă grăbesc să merg înapoi, la Roland Garros, să văd puţin din finala băieţilor. Apoi, pe seară, am avion spre ţară, unde voi participa în zilele următoare la un turneu, în Herăstrău. Nu îţi e greu singură printre străini? Deloc! M-am obişnuit. De la 12 ani umblu prin lume şi, vă spun sincer, că nu îmi e greu deloc. Ba chiar mă simt foarte bine.
ASCENSIUNE
Finalistă la 11 ani
Prima performanţă din cariera Elenei Bogdan a reprezentat-o accederea în finala Campionatului Naţional, în 2003. Craioveanca avea doar 11 ani! A devenit campioană balcanică doi ani mai târziu, iar primul succes major a fost înregistrat în 2006, când a fost „sfertfinalistă” la Campionatul European, în proba de simplu. Anul trecut a fost şi mai bun pentru Elena Bogdan. Sportiva legitimată la clubul Olimpia Bucureşti a fost finalistă la „dublu”, la Australian Open, a bifat, de asemenea, ultimul act la Roland Garros, la „simplu”, şi a cucerit Uruguay Bowl şi Gerdau Cup Brazilia.