Demolări la Vox Maris din Costineşti

Demolări la Vox Maris din Costineşti

Echipe de muncitori, coordonate de reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării şi Turismului şi de inspectori ai Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC) Constanţa demolează în această după-amiază o pasarelă construită ilegal de administratorii clubului Vox Maris din Costineşti.

Şeful ITC Constanţa, Gigi Chiru, spune că pasarela, "un adevărat drum aerian construit pe stâlpi din beton şi care pleacă din dreptul piscinei din curtea discotecii, trece peste aleea principală din staţiune şi se opreşte pe malul mării, nu are autorizaţie de construcţie". Lucrările de construcţie ar fi început în plină vară "fără a se ţine cont de notificările trimise de noi şi fără a avea autorizaţie de la Primăria Costineşti". "Am crezut că s-a aprobat tacit" Proprietarul Vox Maris, Nicuşor Năstase susţine că nu a primit nicio amendă sau somaţie. "Nimic, nimic, am depus toată documentaţia la primăria din Costineşti, am aşteptat două luni şi nu am primit niciun răspuns, apoi am trimis actele prin poştă, a trecut încă o lună şi pentru că nu am primit niciun răspuns, am crezut că s-a aprobat tacit şi am început lucrările". Nicuşor Năstase spune că pentru construirea pasarelei a cheltuit 200.00 euro, "ca să numai vorbim de faptul că am investit 5 milioane de euro pentru repararea şi modernizarea clubului Vox Maris". Proprietarul este decis ca în vara viitoare să nu mai deschidă clubul: "Este forma mea de protest, este inadmisibil să bag atâţia bani pentru ca turiştii să se cazeze şi să se distreze în condiţii optime şi acum să fiu demolat"

Ne puteți urmări și pe Google News