Demisia ministrului Economiei, Andrei Gerea, va fi înregistrată azi

Demisia ministrului Economiei, Andrei Gerea, va fi înregistrată azi

Ministrul demisionar al Economiei, deputatul PNL Andrei Gerea, a declarat că demisia sa va fi înregistrată cel mai probabil astăzi.

"O să fie înregistrată în zilele următoare. Mâine (astăzi, n.r.), dacă nu mă înşel", a precizat Andrei Gerea, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL de aseară.

Acesta a adăugat că decizia de a rămâne în funcţie a fost convenită cu premierul Victor Ponta, pentru a finaliza o serie de probleme.

"La minister sunt lucruri în continuare care trebuia rezolvate, avem o responsabilitate şi de comun acord am mai rămas în funcţie până se finalizau mai multe lucruri care erau în curs şi erau şi importante", a spus Gerea, citat de Agerpres.

El a arătat că în acest timp a mai semnat documente, precizând că a putut face acest lucru deoarece demisia nu a fost înregistrată.

Andrei Gerea nu va participa la şedinţa de azi a Guvernului. Premierul Victor Ponta va decide cine va fi ministru interimar al Economiei, a mai spus Gerea.

Ne puteți urmări și pe Google News