DELIR LA TV. Becali: "Dacă îi spuneam eu, Adriana Săftoiu se dezbrăca în 30 de secunde"
- Cristina Botezatu
- 23 octombrie 2012, 21:02
Gigi Becali s-a dezlănţuit la televizor pentru a doua seară consecutiv. Latifundiarul, care negociază un loc pe listele electorale ale USL, a replicat vehement celor care critică intenţia liberalilor de a-l susţine.
"Dacă îi spuneam eu, Adriana Săftoiu se dezbrăca în 30 de secunde", a spus Becali, printre altele.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, prezent în studioul România TV, a răspuns cu o grimasă de dezgust. De altfel, Vosganian a ţinut să îl contrazică ieri pe liderul liberal Crin Antonescu, care afirmase că decizia de colaborare cu Gigi Becali a primit unanimitate de voturi în PNL, spunând că el a votat împotrivă şi a existat şi o abţinere.
Fostul deputat şi membru al PNL, Adriana Săftoiu, a fost una dintre persoanele care au criticat intenţia PNL de a-l susţine pe preşedintele PNG la alegerile parlamentare din decembrie.
"Am ajuns într-un moment în care a-l combate pe Dan Diaconescu am găsit ca panaceu pe Gigi Becali, deşi înţeleg acum că domnul Dan Diaconescu nu mai candidează la parlamentare, şi-a luat ca ţintă prezidenţialele, aşa că mă aştept ca Gigi Becali să devină şi candidatul la prezidenţiale al PNL-ului, dacă acesta a fost calculul, să candideze în Sectorul 6 împotriva lui Dan Diaconescu", a punctat ironic, Adriana Săftoiu.
"Domnul Becali vine doar pentru că poate să aducă un electorat, dar eu nu cred că acest electorat reprezintă mai mult de 1%-2%. Merită pentru aşa ceva să te asociezi cu figuri care n-au nici o legătură cu liberalismul, cu PNL şi per ansamblu, dacă ne gândim la atitudinea publică a domnului Becali, care a dovedit de nenumărate ori că nu are nici o rezervă de a folosi un limbaj pornografic, să treci cu vederea toate aceste lucruri, să te asociezi cu el?", a mai spus Săftoiu. Citiţi şi:
- Săftoiu, despre Becali: De ce să nu fie şi candidatul PNL la preşedinţie?
- Varujan Vosganian: Nu a fost unanimitate în USL, eu am votat împotriva cooptării lui Becali
- Antonescu nu crede că Brătienii s-ar învârti în mormânt din cauza alianţei PNL-PSD: "Au făcut şi ei tot felul de combinaţii"
- Tăriceanu: Politicienii să manipuleze idei, nu oi
- CTP, despre candidatura lui Becali pe listele PNL: "Crin Antonescu s-a masturbat cu cuvântul lui de onoare"