Dosarul "Dan Diaconescu": Primarul Moţ nu s-a decis cine l-a şantajat

Dosarul "Dan Diaconescu": Primarul Moţ nu s-a decis cine l-a şantajat

În aşteptarea întrebărilor anchetatorilor, primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, nu s-a sfiit să le ofere jurnaliştilor detalii despre şantajul la care a fost supus.

Dacă atunci când vine vorba despre fapte edilul este ferm - "Am fost şantajat (...) tot la două săptămâni!", când vine vorba des pre cei care le-au comis, declaraţiile acestuia sunt contradictorii.

Astfel, marţi la amiază, primarul susţinea în faţa zi a riş tilor de la "Glasul Aradului" şi de la Pro Tv că a fost şantajat de Diaconescu în persoană. "După ce mă suna Diaconescu, apărea Pârv. După ce îi dădeam banii, acesta suna la Diaconescu şi îi spunea că s-a rezolvat şi să nu dea drumul imaginilor pe post", afirma sus şi tare primarul.

La câteva ore distanţă însă, acelaşi edil preciza pentru cotidianul "Adevărul" că nu a discutat niciodată cu boss-ul de la OTV, ci numai cu "clarvăzătorul" Pârv: "Singurul cu care am vorbit a fost Doru Pârv".

Nici în privinţa relaţiei sale cu Doru Pârv, primarul nu este prea consecvent. Astfel, după cum "certifică" şi documentele aflate pe masa procurorilor, acesta a admis că a încheiat, încă din 2008, o serie de contracte de prestări servicii cu Doru Pârv, în baza cărora clarvăzătorul l-ar fi ajutat "cu descântece" în campania electorală.

"Am mers prima oară la Doru Pârv în 2009"

Marţi, Ion Moţ s-a răzgândit, precizând că l-a cunoscut pe Doru Pârv abia în 2009, când i-a cerut ajutorul pentru ca o premoniţie pe care o avusese în legătură cu fiul său - pe care-l visase mort într-un accident de motocicletă - să nu se împlinească. "Nu cred în previziuni, însă atunci, nu ştiu de ce, am acceptat să fiu pus în legătură cu Pârv", a conchis edilul.

Ne puteți urmări și pe Google News