Declarația Universală a Drepturilor Omului - 10 decembrie 1948. Documentul emblematic reprezintă apogeul unor inițiative care pornesc de la începuturile gândirii filosofice.

Dacă epoca modernă cunoscuse escaladarea violențelor în război, generând necesitatea apariției Crucii Roșii, cele două conflagrații mondiale au generat sentimentul de responsabilitate față de om.

Declarația Universală a Drepturilor Omului - acte premergătoare

Declarația Universală din 1948 are un precedent încă din Antichitatea clasică. Atunci, filosoful grec Aristotel din Stagira numise omul ca fiind „zoon politikon”. Adică omul este o ființă a cetății, a societății. Filosoful grec Protagoras a creat un dicton care va fi folosit în Renaștere: „Omul este măsura tuturor lucrurilor”.

Declarația are, de asemenea, predecesoare în documente și lucrări din Epoca Luminilor. Charles Secondat Baron de Montesquieu și Jean Jacques Rousseau au scris „Despre spiritul legilor”, respectiv „Contractul Social”. Cei doi filosofi  au readus în atenție ideea că între om și legi, între om și societate există raporturi bine definite Revoluția Franceză (1789-1795) a adus Declarația ca denmire într-un act politic, la 26 august 1789. Acel act s-a numit „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.  Cetățenii francezi, oamenii străini se bucurau de drepturile societății.

Declarația Universală a Drepturilor Omului -  adoptare și prevederi

Organizația Națiunilor Unite a adoptat prin Rezoluția 217 A, în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale, „Declarația Universală a Drepturilor Omului” , la 10 decembrie 1948.

Articolul 1 din Declarația Drepturilor Omului,  prevede: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Ei sunt înzestrați cu rațiune și conștiință și ar trebui să acționeze unul față de altul într-un spirit de frăție”. Articolul 2 stipulează: „Orice persoană are dreptul la toate drepturile și libertățile prevăzute în această declarație, fără nicio distincție de orice fel, precum rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, proprietatea, nașterea sau alt statut. În plus, nu se va face nicio distincție pe baza statutului politic, jurisdicțional sau internațional al țării sau teritoriului căruia îi aparține o persoană, indiferent dacă este independentă, de încredere, care nu se autoguvernează sau sub orice altă limitare a suveranității”.

Eleanor Roosevelt, văduva Președintelui Franklin Delano Roosevelt a fost cea mai importantă inițiatoare și sprijinitoare a celebrei Declarații Universale a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948.

Epilog

Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 423 (V). Aceasta  prevedea faptul  că toate statele membre, precum și organizațiile interesate puteau sărbători Declaația, precum și  Ziua Drepturilor Omului așa cum considerau necesar.