Autostrada Bucureşti - Ploieşti şi tronsonul Medgidia - Cernavodă al autostrăzii Bucureşti - Constanţa vor fi date în folosinţă joi, potrivit Ministerului Transporturilor, citat de Agerpres.
La eveniment vor participa Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, şi premierul Victor Ponta. Autostrada Bucureşti - Ploieşti va avea restricţii de viteză deoarece mai sunt lucrări de efectuat. Şi pe tronsonul Medgidia - Cernavodă se va putea circula doar pe o bandă pe sens, şi deocamdată şi aici vor fi restricţii de viteză.
Tronsonul Medgidia - Constanţa al autostrăzii A2 a fost inaugurat la sfârşitul lunii iulie 2011, când traficul rutier se putea desfăşura pe un singur fir, peste două luni terminându-se lucrările de construire şi pe celălalt sens de mers.
Lucrările la tronsonul Medgidia - Cernavodă au fost întârziate după ce contractul iniţial cu societatea constructoare, Colas, a fost reziliat la începutul anului. MTI a organizat în 2011 o nouă licitaţie, câştigată de consorţiul Astaldi SPA - Max Boegl.
Cu toate că termenul de predare este ianuarie 2013, potrivit ministrului Transporturilor Ovidiu Silaghi, după calculele constructorului, acesta va fi devansat. Tronsonul Medgidia - Cernavodă are 20,4 km.
Autostrada Bucureşti-Ploieşti face parte din Autostrada Bucureşti-Braşov, cu o lungime totală de 173 km, o parte din această autostradă, în lungime de 62 km, urmând să lege municipiul Bucureşti de municipiul Ploieşti.