Din cuprinsul articolului
I. D. Sîrbu - model pentru un roman celebru și creator de gen literar. Sintagma „literatură de sertar” a fost lansată cu trimitere la opera postumă a lui I.D.Sîrbu.
I.D. Sîrbu a fost „un fulger prin noaptea veacurilor”. Biografia sa arată faptul că nu doar dușmanii de clasă ai comunismului au suferit ci și oamenii cu autentice viziuni de stânga.
I.D. Sîrbu, mlădița crescută sub înrâurirea lui Lucian Blaga
I.D. Sîrbu (Ion Desideriu Sîrbu) s-a născut pe 28 iunie 1919 la Petrila, Hunedoara. Tatăl, ca și înaintașii săi au fost mineri. Mama sa se numea Ecaterina Glaster și venea din Banat. Tatăl său era miner sindicalist. A studiat la actuala Universitate Babeș-Bolyai din Cluj. A fost primul student la Filosofie, cu origine de muncitor-miner. A studiat cu Lucian Blaga și Liviu Rusu.
A fost mereu un om de stânga. Cunoștea limbile germană, engleză, rusă. Făcuse parte dintr-o organizație de bază comunistă. A urât legionarismul, hitlerismul, antonescianismul. A ajuns, deși era student, în prima linie a războiului din Est, unde a avut o experiență traumatizantă. A fost declarat mort, a fost rănit, a fost prizonier apoi a evadat.
I.D. Sîrbu și universul concentraționar
După 1944-1945, teoretic, I.D.Sîrbu ar fi putut să aibă funcții de conducere în cultura și politica românească. Începuse o activitate didactică universitară. Numai că a suferit trimiterea la închisoare politică începând din 1956 și până în 1963. I s-a reproșat faptul că ar fi colaborat cu reacționarii maghiari în timpul Revoluției de la Budapesta din 1956. Lucian Blaga l-a numit „atlet al mizeriei”.
Face închisoare atât în temniță grea cât și în lagăre de muncă. Critica literară a considerat că el a fost modelul utilizat de Marin Preda pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Viața la Craiova: hăituit de Securitate, scrie „literatura de sertar”
Lucrează până în 1964, ca vagonetar în Mina Petrila, „în sectorul IV”. Apoi, i se stabilește domiciliu forțat, mai întâi la Petroșani, lucrând la teatrul din localitate ca secretar literar. Ulterior, e mutat la Craiova, pe aceeași funcție. Locuiește până la moarte, într-un bloc din apropierea Teatrului Național de astăzi, care s-a inaugurat în 1973.
Soția sa, Elisabeta Sîrbu i-a păstrat toate însemnările și scrierile. Ea este personajul principal al romanului Adio, Europa. A reușit să publice puțin în timpul vieții. S-a pensionat la mijlocul anilot 70, pe caz de boală. De fapt, a refuzat să se înscrie în PCR și nu mai putea fi secretar literar la Teatru.
A scris la mașina de scris, dar și cu pixuri făcute cadou de prietenii lui care ajunseseră în Germania Federală. Interviurile publicate în Revista locală „Ramuri”, revistă de tradiție îi erau masiv cenzurate. A întreținut o bogată corespondență care a ajuns inclusiv la Securitate dar și la destinatarii reali.
În „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, apărut postum, a teoretizat căderea regimului comunist. Descria „cenușiul” centrului Craiovei, teama resimțită chiar și de turnători față de ce reprezenta Securitatea.
Cancerul la esofag i-a adus sfârșitul pe 17 septembrie 1989, cu două luni înainte de Congresul XIV și cu trei luni înainte de căderea lui Ceaușescu.
