De câtă cafea e nevoie pentru a omorî un om?

De câtă cafea e nevoie pentru a omorî un om?

În aprilie, un raport medical din Noua Zeelandă indica consumul ridicat de Coca Cola drept cauza morţii unei femei.

Victima avea însă mai multe obiceiuri dăunătoare, printre care fumatul şi o dietă nesănătoasă. Specialiştii subliniază că efectele cafeinei variază de la o persoană la alta, în funcţie de mai mulţi factori. Cu toate acestea, publicaţia Journal of Caffeine Research susţine că aproximativ 10 grame de cafeină pot fi de ajuns pentru a ucide o persoană. Potrivit unui studiu realizat de Popular Science, este nevoie de 22 de litri de cafea produsă la McDonalds pentru a ucide un om.

Dacă aveţi obiceiul să consumaţi mai mult de patru ceşti de cafea pe zi, echivalentul a 500 de miligrame de cafeină, veţi avea probleme uriaşe de sănătate, printre care insomnii, dureri musculare şi ritm cardiac ridicat.

Ne puteți urmări și pe Google News