De câte ori îl voi auzi pe Mihai Gâdea că-l va critica pe Mihai Răzvan Ungureanu, în emisiunile lui vituperante şi goale de conţinut jurnalistic, mă voi gândi că modestul (doar din punct de vedere al bagajului cultural) moderator al Antenei 3 încearcă, fără succes, să mai spele din ruşinea pe care a păţit-o într-o seară de marţi, 13 ale lunii, fatidică pentru el.
De câte ori îi voi auzi pe colegii lui de platou că-i ţin isonul mă voi gândi că este doar un efort colectiv de a-l reabilita în ochii propriului public, dezamăgit şi el de prestaţia submediocră a ziaristului- călău (potrivit dexonline, sursa de referinţă a moderatorului, gâde= călău). Marea înfrângere suferită de Gâdea nu a fost faptul că MRU a fost o veritabilă hârtie de turnesol, care a scos la iveală lipsa lui de erudiţie. Cei care au avut ochi să vadă au văzut deja că are lacune culturale majore. A fost suficient episodul în care Gâdea l-a întrebat pe scriitorul Pascal Bruckner dacă l-a citit pe Eminescu, trădând o victimă a sistemului de educaţie naţional- comunist.
Marele eşec al lui Gâdea şi al ‘’ziariştilor’’ de teapa lui este că au fost decredibilizaţi, dezamorsaţi de un absolvent de Oxford, pe care nu-l vor mai putea ataca eficient în ochii opiniei publice. Prestaţia lui Ungureanu din emisiunea lui Gâdea este o ,,corecţie,, ( vorba premierului) absolut necesară. Un serviciu adus multor personalităţi terfelite intolerabil, de-a lungul vremii, în contumacie la Sinteza zilei, care s-au lăsat înfrânţi de impostură şi lipsa de bun simţ, retrăgându-se de pe scena publică. Este, dacă vreţi, şi un necesar drept la replică pe care MRU l-a dat în numele mentorului său, Andrei Pleşu.
Faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a ales să umilească public un moderator care, după o veritabilă reţeta vadimistă, a inhibat mulţi oameni de valoare, este şi un serviciu adus breslei ziariştilor oneşti, profesionişti, care nu se lasă împrumutaţi de patronii lor cu sume pe care nu le-ar putea strange într-o întreagă carieră.
Faptul că Mihai Gâdea nu a fost capabil să fie un veritabil ziarist de opoziţie- un pleonasm până la urmă, deoarece presa ar trebui să fie prin excelenţă critică cu puterea- nu trebuie să bucure pe nimeni. Pentru un ziarist bine pregătit, elegant şi stăpân pe arta conversaţiei, premierul ar fi fost vulnerabil. De multe ori răspunsurile sale la chestiuni punctuale au fost ezitante. De multe ori a încercat să mimeze independenţa absolută faţă de partidele care îi susţin guvernul. Dacă Gâdea l-ar fi pus în dificultate pe premier cu argumente infailibile, poate publicul, chiar şi cel căzut în admiraţia lui Ungureanu, i- ar fi trecut cu vederea lipsurile culturale. La urma urmei, nu toată lumea a fost înzestrat suficient sau a avut şansa să facă studiile la Oxford. Foarte mulţi ziarişti puteau păţi o astfel de ruşine. E greu să te iei la trântă cu succes cu un premier al cărui CV nu poate trece neobservat. Probabil nici MRU nu ar fi fost atât de nemilos oponentul său, pe care, de multe ori cu narcisism, aroganţă şi maliţiozitate exagerată, dar nu gratuită, l-a pus la punct.
Cred sincer în necesitatea unor instituţii de presă virulente cu puterea politică, atîta vreme cât jurnaliştii lor respectă această meserie şi, implicit, se respectă pe sine, documentându-se riguros înainte de emisiuni. Accept că actualul context economic, că interesele proprietarilor de presă, nu permit independenţa totală a jurnaliştilor. Nu pot însă să accept servilismul contra-cost al unor ziarişti. Dacă nu poţi fi liber 100%, asta nu înseamnă că trebuie să fii 100% de partea cealaltă a baricadei şi să abdici contra- cost de la a-ţi informa publicul. Sau să protejezi interesele patronale cu stahanovism şi fără principii. Sigur că decredibilizarea unui ziarist, fie el şi Gâdea, de către un politician nu ar trebui să bucure niciun om de presă. Până la urmă o presă care apară democraţia din postura de câine de pază fără dinţi, este un simptom al unei democraţii şubrede.
Este trist că Gâdea nu a reuşit să convingă publicul de faptul că, într-o astfel de democraţie imatură, poate nu este cea mai bună idee ca un politician care a condus un serviciu de informaţii să fie propulsat în fruntea guvernului. Ar fi fost sănătos să-i atragă atenţia că politicianul german căruia premierul îi uitase numele(Klaus Kinkel, fost preşedinte al Serviciului Federal de Informaţii, Bundesnachrichtendienst, între 1979- 1982- n.a.) a aşteptat 9 ani până să fie numit ministru de Externe. Ar fi fost util să puncteze că în SUA, unde George Bush Sr. a ajuns preşedinte după ce a condus CIA, controlul civil asupra serviciilor secrete este foarte eficient, spre deosebire de România.
Fără ca asta să însemne că vreau să-i fac premierului un proces de intenţie, mai ales că nu a oferit nicio dovadă publică că ar fi abdicat de la principiile democratice. Confruntarea MRU- Gâdea m-a binedispus, dar mi-a lăsat şi un gust amar, pentru că telespectatorii- care nu au făcut logică în facultate şi suferă de păcatul generalizării, crezând că toţi jurnaliştii sunt o apă şi un pământ- au constatat încă o dată în ce hal de deprofesionalizare a ajuns această breaslă. Lucrul acesta este de plâns, oricât de mult te-ar fi amuzat icnetele lui Gâdea la loviturile de floretă ale lui MRU.
Recomandările noastre
