De ce se lasă românii aşteptaţi?

De ce se lasă românii aşteptaţi?

Unii ajungem mai devreme ori ne prezentăm la întâlnire de fiecare dată la fix, însă alţii suntem mai mereu în întârziere. Toţi avem 24 de ore la dispoziţie, ne uităm la ceas, dar personalităţile noastre sunt diferite. Şi uite aşa aşteptăm sau ne lăsăm aşteptaţi. Ca să vedem cum stau românii cu punctualitatea am întrebat psihologul.

N-aduce ceasul ce aduce personalitatea

 

Dacă astăzi cea mai bună scuză este că am uitat să dăm ceasurile înainte, cum am trecut la ora de vară, de cele mai multe ori traficul este vinovat când n-ajungem la fix la întâlnire. E drept că în marile oraşe transportul în comun nu merge ceas, ca la alţii, că sunt ambuteiaje şi că n-avem nici locuri de parcare, dar altele par să fie motivele.

 

“Punctualitatea ţine de educaţie şi de personalitate. Sunt oameni educaţi în nişte valori morale. E un fel de respect de sine şi faţă de ceilalalţi”, e de părere psihologul Liliana Preotu. E clar că nu suntem nemţi nici la capitolul punctualitate. Au altă educaţie. Noi suntem latini, balcanici, ironici şi asta se vede.

 

“Modelele sunt şi ele importante. Când în Parlament se doarme şi se cască se inculturalizează valori şi comportamente pe care nu le doreşti. E important să existe o consonanţă între ce spui şi ce faci, iar liderul formal să dea alte mesaje”, punctează specialistul.

 

“Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”

 

Dar să începem cu cei care întârzie. Pentru ei totul pleacă din subconştient. “E o formă pasiv-agresivă, o reacţie la anumite frustrări. De exemplu dacă de obicei eşti punctual, dar la serviciu întârzi mereu înseamnă că încerci să eviţi o tensiune. Pot fi mai mulţi factori, ori nu eşti suficient plătit, ori eşti surmenat sau nu eşti valorizat cum îţi doreşti la locul de muncă”, notează specialistul.

Unde mai pui că s-ar putea să nu ai nici exemple bune în jurul tău. Cum ar fi superiorul ierarhic care n-ajunge niciodată la timp. Dacă el poate, de ce n-ai putea şi tu…

 

Mai sunt cei care întârzie pentru că nu-şi gestionează bine timpul. Pot să piardă minute bune în faţa dulapului până aleg cu ce să se îmbrace. Despre ei psihologul spune că sunt imaturi.

 

O altă categorie de întârziaţi ar fi narcisiştii, care nici măcar nu caută scuze. Se lasă aşteptaţi pentru că aşa vor.  “Îşi doresc să fie în centrul atenţiei. Ştiu să cadă ca o pisică, mereu în picioare, convinşi că totul o să fie bine”, explică Liliana Preotu.

 

“Vă rog să mă scuzaţi că am întârziat!”

 

Şi dacă tot n-ajungem la timp poate ar trebui să anunţăm, să dau un telefon. Psihologul spune că asta depinde de relaţia pe care o au acele persoane. Când vorbim despre un cuplu se presupune că ştii cum reacţionează partenerul. Dacă e anxios, catastrofic ori revoltat e bine să-l previi asupra motivelor pentru care n-ai apărut la timp.

Unii nu vin la ora convenită, alţii ajung prea devreme. "Cei care merg mai devreme la locul de muncă simt nevoia să evadeze. Fug de ceva, acolo e un refugiu pentru ei ori sunt valorizaţi, se bucură de o recunoaştere şi au satisfacţii la serviciu", conchide psihologul.

Cel mai bine ar fi să căutăm sa ajungem cu 5 minute înainte. Tuturor ne plac oamenii care respectă ora unei întâlniri şi mai puţin să privim la ceas până la apariţia partenerului. Ei bine, ce credeţi sunt românii punctuali?

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News