De ce au a fost lăsați în libertate avocatul Gherasim și afaceristul Nikolaus Mann.

De ce au a fost lăsați în libertate avocatul Gherasim și afaceristul Nikolaus Mann.

Judecătorul arată că probele propuse de procurori sunt confirmate doar de martorul denunțător, avocat și el în cadrul Baroului București. Colac peste pupăză, ”inculpaţii Gherasim Andrei şi Mann Nikolaus nu au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt învinuiţi”, reprezintă un alt motiv pentru care Curtea de Apel Bucureștio a respins propunerea procurorilor de a-i aresta pe cei doi indivizi.

În plus, judecătorii s-au lăsat ”seduși” de existența unui contract de asistență juridică între fiul fostului judecător suprem Traian Gherasim și afaceristul Mann. ”(...)din toate aceste convorbiri nerezultând, în opinia Curţii, indicii temeinice că suma de 100.000 euro a fost pretinsă şi promisă în această cauză pentru a se interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarelor Y al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. Z al Tribunalului Braşov, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile inculpatului Mann Nikolaus, ci numai anumite suspiciuni că modalitatea de lucru a inculpatului Gherasim Andrei nu ar putea fi întotdeauna conformă cu legea, suspiciuni la modul general şi nu concret cu privire la cele două cauze în legătură cu care se reţine în sarcina celor doi inculpaţi săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă”, se arată în motivarea judecătorilor. Premiu în avans Procurorii arată că Mann a fost de acord să se întâlnească cu Gherasim şi să discute despre strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiş cu o zi înainte de termenul fixat pentru judecata cauzei, fără să încheie un contract de asistenţă juridică cu acesta. ”Este evident că înţelegerea dintre Gherasim Andrei şi Mann Nikolaus are caracter ocult, luând în considerare că cel dintâi a afirmat cu prilejul dialogului telefonic pe care l-a avut cu T.L. C. că nu poate să mai treacă în contractul de asistenţă juridică strămutarea deoarece nu a participat la judecata dosarului, neavând un contract de asistenţă juridică, dar a precizat că aceasta intră în cei 100.000 euro”. Bani de la DNA, nu de la Mann O altă probă a DNA care nu a fost suficient argumentată a fost faptul ”că deşi s-a reţinut că inculpatul Mann Nikolaus a promis suma de 100.000 euro pentru a i se soluţiona favorabil cele două dosare, deci avem un cumpărător de influenţă, acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului Gherasim Andrei s-a realizat cu suma de 50.000 euro proveniţi din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sumă pusă la dispoziţie martorului denunțător de această direcţie”, se arată în motivarea deciziei de cercetare în libertate a celor doi. Unde s-ar judeca mai bine La un moment dat, un dosar în care se judeca o firmă a lui Mann cu Banca Transilvania a fost strămutat de Înalta Curte la Constanța, lucru care l-a nemulțumit pe Mann. Potrivit unei interceptări, acesta se arată sceptic de șansele de câștig de cauză dar are încredere în capacitatea de influențare a avocatului Gherasim. ”Pe mine m-a surprins foarte tare Constanţa, pentru că eu nu vă cred că dumneavoastră în Constanţa veţi rezolva lucrurile (...) „ cum eu la Braşov spun că nu avem şanse, chiar dacă băiatul este convins că el o rezolvă. Dacă o rezolvă, bravo lui!”, replică care dovedeşte că discuţiile dintre Gherasim, T.L. şi Mann au urmărit găsirea unor judecători care, contra unor sume de bani, dau câștig de cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News