De ce angajaţii MAE figurează cu cele mai mari salarii din ministere
- Ana Bâtc ă
- 19 mai 2011, 15:24
Salariul mediu net din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cuprinde atât lefurile în lei ale angajaţilor la sediul central al instituţiei, cât şi pe cele în euro ale personalului care activează la misiunile diplomatice ale României din străinătate. În aceste condiţii, personalul din centrala MAE a primit salarii medii nete de 3.619 lei, în ianuarie 2011, se arată într-o precizare a Direcţiei de Comunicare şi Diplomaţie Publică din cadrul MAE, transmisă EVZ.
Salariaţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) figurează cu cele mai mari lefuri comparativ cu angajaţii celorlalte ministere, cu 7.892 lei, în luna ianuarie 2011, potrivit datelor transmise EVZ de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Reprezentanţii MAE explică faptul că salariile acordate personalului instituţiei sunt stabilite diferit, în funcţie de locul unde îşi desfăşoară activitatea.
Astfel, personalul încadrat în administraţia centrală a MAE are salariile stabilite în lei, iar "pentru cel încadrat la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate salariile sunt stabilite în valută", se arată în informare.
Pentru personalul din Centrala MAE, salariul se determină conform reglementarilor legale în vigoare aplicate în toate instituţiile publice şi private din România, iar pentru personalul încadrat la misiunile diplomatice metodologia de calcul este stabilita în Legea – Cadru 284/2010, Anexa nr. V, spun reprezentanţii Ministerului de Externe.