Dascăl dat afară pentru că a lovit un elev|VIDEO

Dascăl dat afară pentru că a lovit un elev|VIDEO

Profesoara de geografie de la Şcoala nr. 162 din Capitală, care a bătut o elevă în timpul unei ore, a fost dată afară.

Hotărârea inspectorului şcolar al Municipiului Bucureşti, Stelian Fedorca, intră în vigoare de astăzi. Cazul profesoarei Elena Stan, filmată de către elevii unei clase de a VII-a în timp ce lovea o fată, a fost discutat în urmă cu câteva zile în Consiliul profesoral al Şcolii nr. 162, la solicitarea Inspectoratului Şcolar. Directorul instituţiei a propus sancţionarea disciplinară a profesoarei cu desfacerea contractului de muncă.

Elena Stan a fost audiată săptămâna trecută şi de către poliţiştii de la Secţia 4, după ce familia elevei a depus o reclamaţie. Părinţii i-au prezentat în ziua următoare directorului şcolii telefonul pe care fusese înregistrată scena. „Profesoara a mai fost sancţionată de Consiliul de administraţie al unităţii de învă- ţământ cu observaţie şi atenţionare, după ce mai mulţi profesori, părinţi şi elevi au reclamat-o pentru agresiune verbală“, declara atunci directorul, preluat de Mediafax. Profesoara are la dispoziţie două săptămâni pentru a ataca decizia.

ACCESEAZĂ FIŞIERELE MULTIMEDIA ATAŞATE.

Ne puteți urmări și pe Google News