Pro TV a câştigat din publicitatea difuzată în acest sezon în programul „Dansez pentru tine“ aproximativ 2,2 milioane de euro. Suma este dublă faţă de cheltuielile megaproducţiei, care se ridicau la 140.000-160.000 de euro pe emisiune.
Dansez pentru tine“ a fost pentru Pro TV nu numai un succes de audienţă, dar şi o maşină de bani. Potrivit estimărilor EVZ, numai din publicitatea difuzată în cele opt ediţii ale sezonului cinci, Pro TV a încasat o sumă de aproximativ 2,2 milioane, de două ori mai mult decât costurile efective ale emisiunii. La acestea se adaugă şi alte venituri, cum ar fi cele din televoting. Per total, veniturile programului se duc spre 2,5 milioane de euro. Concursul s-a terminat, însă diseară „Dansez“ va avea o emisiune specială, cu alte premii.
Costuri mari, încasări pe măsură
Cele opt ediţii din sezonul cinci au contabilizat, în total, 2,2 milioane de euro din reclamele difuzate în calupurile emisiunii. În cea mai slabă ediţie, Pro TV a atras 246.000 de euro. Suma-record a fost adusă de semifinala concursului de dans, când 313.000 de euro au intrat în vistieria postului din Pache Protopopescu.
Reclamele nu au fost însă singurele surse de venit pentru programul de dans. Se adaugă banii aduşi din televoting. Totodată, sponsorii au contribuit la premii (Locul 1, 60.000 de euro, a fost asigurat de Tymbark).
Desfăşurarea de forţe de la „Dansez pentru tine“ a implicat şi costuri pe măsură. Cu atât mai mult cu cât cel de-al cincilea sezon a stat sub conceptul „Liga campionilor“. În concursul câştigat de Andreea Bălan şi Petrişor Ruge au dansat cele mai îndrăgite perechi din sezoanele trecute.
Specialiştii consultaţi de EVZ au plasat cheltuielile unei singure ediţii a emisiunii la 140.000-160.000 de euro. Cifra acoperă, practic, premiile (130.000 de euro în finală), decorurile, costumele, onorariile prezentatorilor, desfăşurarea de forţe din platou, dar şi cazarea concurenţilor şi cursurile acestora pe parcursul competiţiei.
Pro TV este reţinut când vine vorba despre cifre, cheltuieli şi profit. Totuşi, reprezentanţii postului TV recunosc că emisiunea a meritat efortul. „Fireşte că investiţia a fost pe măsura rezultatelor obţinute, dar, mai presus de bugete şi calcule, este absolut încântător că pe parcursul a doi ani şi cinci sezoane această emisiune a fost urmărită, în medie, de un milion şi jumătate de telespectatori“, spune Anca Budinschi, director executiv al Pro TV. „Pot spune că eficienţa programului a depăşit cu mult investiţia în format atât în termeni de rating şi de cotă de piaţă, cât şi în termeni de imagine, aducând o plus-valoare considerabilă brand-powerului Pro TV,“ a continuat ea.
Tymbark, sponsorul principal al emisiunii, a beneficiat de cele mai multe reclame difuzate în cele opt ediţii - 59. Pe locurile următoare, după mărci, s-au clasat alţi doi sponsori. Este vorba despre Solano (53 de difuzări) şi Braun Silk-Epil (50).
Juriul, la dans
Emisiunea din această seară va avea un format special. Astfel, telespectatorii îl vor premia pe cel mai bun dintre coregrafii din spatele celor opt perechi concurente. Mai mult, Mihai Petre, Beatrice Rancea şi Willmark vor trece din ipostaza de membri ai juriului în cea de dansatori şi vor evolua în platoul emisiunii. Prezentatoarea Iulia Vântur va face pereche cu reporterul Cosmin Stan, şi el fost câştigător la „Dansez“, în sezonul trei.