Daniel Tudor, validat în Comisiile buget-finanţe ca preşedinte al CSA

Daniel Tudor, validat în Comisiile buget-finanţe ca preşedinte al CSA

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au validat astăzi pe Daniel Tudor, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Mâine urmează votul plenului reunit al celor două Camere.

"Pe baza raportului întocmit de comisiile reunite, mâine (marţi - n.r.), cele două Camere ale Parlamentului îşi vor da votul', a declarat, conform Agerpres, Eugen Nicolăescu, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor.

Potrivit lui Nicolăescu, după validarea de către Parlament, în foarte scurt timp Daniel Tudor va fi invitat la comisie să facă o prezentare pentru ca parlamentarii să vadă ceea ce trebuie modificat în legislaţia actuală în domeniul asigurărilor.

Daniel Tudor a susţinut, la audierile din comisii, că în România piaţa asigurărilor se confruntă cu o mare problemă, aceea a concurenţei neloiale. El a precizat că, în prezent, nu se mai acordă "în timpi reali şi normali" sumele cuvenite pentru despăgubiri. De asemenea, el a spus că doreşte să susţină crearea de societăţi de asigurări mutuale, care să sprijine domenii precum agricultura şi învăţământul. "Nu pot fi influenţat de niciun fel de asigurator de pe piaţă. Nu am legături cu ei şi nu mă pot stresa din punct de vedere material", a subliniat Daniel Tudor. În vârstă de 55 de ani, Daniel Tudor a condus, pe parcursul carierei sale, mai multe companii din domeniul asigurărilor, între care Roumanie Assurance International SA şi ARDAF Asigurări, unde a ocupat poziţia de Preşedinte/Director general. Fostul preşedinte al CSA, Constantin Buzoianu, a fost revocat săptămâna trecută, prin votul Parlamentului. CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV. Daniel Tudor: "Am acceptat propunerea USL de a prelua funcţia de preşedinte al CSA"
  • Buzoianu, revocat de la conducerea CSA

Ne puteți urmări și pe Google News