Daniel Pancu riscă cinci ani de închisoare pentru că a condus băut

Daniel Pancu riscă cinci ani de închisoare pentru că a condus băut

De parcă nu i-ar fi ajuns problemele pe care le are la FC Vaslui, unde echipa sa de club înregistrează eşecuri pe bandă rulantă, Daniel Pancu a mai dat peste un necaz.

Atacantul a fost trimis ieri în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă va fi găsit vinovat, fotbalistul riscă să primească o pedeapsă între un an şi cinci ani de închisoare.

Alcoolemie foarte mare

Potrivit rechizitoriului întoc mit de procurori, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, autoturismul condus de Daniel Pancu a intrat pe sens interzis pe strada Sălciilor din Iaşi. O patrulă a Secţiei 6 de Poliţie l-a tras pe dreapta, iar etilotestul a indicat că fotbalistul avea 1,36 miligrame pe litru alcool în aerul expirat.

Pancu a recunoscut că a băut înainte de a se sui la volan, iar poliţiştii l-au dus la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, pentru recoltarea probelor biologice. Atacantul a cerut procurorilor să facă şi un calcul retroactiv, pentru că prima probă biologică ar fi fost recoltată la o oră după ce a fost oprit în trafic, şi nu după 30 de minute, cum prevede legea.

"Poliţişti ai Secţiei 6 au întocmit proces-verbal de constatare pe numele fotbalistului Daniel Pancu, care a condus autoturismul marca Infinity pe strada Sălciilor sub influenţa băuturilor alcoolice. După preluarea probelor biologice, a reieşit iniţial că acesta avea o alcoolemie de 2,40 grame la mie în sânge, apoi de 2,30 grame la mie. În urma efectuării unui calcul retroactiv a reieşit că, în momentul în care a fost oprit de poliţişti, Pancu avea o alcoolemie de 2,50 grame la mie în sânge. În aceste condiţii, s-a decis trimiterea sa în judecată", a precizat Nadia Albu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Iaşi.

"După un calcul retroactiv, a reieşit că, în momentul în care a fost oprit de poliţişti, Pancu avea o alcoolemie de 2,50 grame la mie în sânge." NADIA ALBU, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi

APĂRARE

"Este un cetăţean model"

Marius Stribela, avocatul lui Pancu, crede că fotbalistul este o victimă a presiunii mediatice.

"Sper că va fi tratat cu clemenţă. Pancu este un cetăţean model, are cazierul curat. A consumat alcool, dar trebuie făcută diferenţa între infracţiune şi contravenţie. Sub 0,8 grame la mie alcool în sânge ne situăm în zona unei contravenţii, iar fapta nu este de natură penală. În astfel de cazuri sunt şi chestiuni tehnice, care pot fi contestate. Se mai pot face discuţii şi în ceea ce priveşte procedura, dacă aceasta a fost sau nu respectată. Procurorii nu trebuie să-l scoată ţap ispăşitor din pricina presiunii mediatice", spunea Marius Stribela în urmă cu aproape două săptămâni, când jucătorului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Ne puteți urmări și pe Google News