Daniel Constantin: În momentul de față, mingea nu este la USL, ci este la PNL

Daniel Constantin: În momentul de față, mingea nu este la USL, ci este la PNL

În zona conducerii PNL s-a intrat într-un soi de ambiție personală, ceea ce creează un blocaj politic, a afirmat liderul PC, Daniel Constantin. Acesta a adăugat că, la ora actuală, minge nu este la USL, ci la PNL.

 "În momentul de faţă, mingea nu este la USL, ci este la PNL. Sunt două soluţii de ieşire din criza politică: nu restructurăm Guvernul şi aşteptăm propunerile PNL şi, a doua soluţie, restructurăm Guvernul şi revenim la protocol. Sunt două variante, restructurăm sau nu restructurăm Guvernul, ambele sunt pe masa PNL", a declarat Daniel Constantin, citat de Mediafax. El a arătat că funcţia de vicepremier nu este o funcţie inventată, ci este o funcţie care există în protocolul USL, o funcţie menţionată pentru fiecare din partidele care formează alianţa.

"Este o funcţie nu inventată, aşa cum se propagă neadevăruri în spaţiul public, este o funcţie care există în cadrul protocolului Alianţei de Centru-Dreapta, o funcţie menţionată foarte clar în plus faţă de cele calculate pentru miniştri, pentru fiecare din partidele care formează alianţa, adică PNL şi PC, trebuie să existe o funcţie de viceprim-ministru. Nu facem altceva decât ceea ce are şi domnul Antonescu prin mandat", a mai spus liderul PC.

El a arătat că nu doreşte crearea unei funcţii noi şi nici să ia de la PNL ceva, decât "să se asume ce s-a angajat prin semnătură".

"Sunt două concesii majore pe care le-am făcut, PNL crezând că în felul acesta putem să potenţăm candidatura domnului preşedinte. Se pare că nu a existat niciun fel de răsunet, ca să zic aşa, la niciun fel de nivel în PNL, şi atunci nu cred că mai poate fi vorba de o concesie", a adăugat Daniel Constantin.

Ne puteți urmări și pe Google News