Pentru banatenii care timp de un an de zile au tot facut sacrificii si au tot pus bani la ciorap pentru a-si putea „oferi“ o vacanta binemeritata cu prilejul sarbatorilor de iarna, plecarea cu avionul din Aeroportul Baneasa a fost un calvar, un test de suportabilitate a mitocaniei si amatorismului.
La un asemenea test am fost supus si eu, si familia mea, si toti cei care si-au programat o vacanta de cateva zile in strainatate, cu plecarea din Aeroportul International „Traian Vuia“ (Baneasa). Bucuros nevoie mare ca, dupa un an de munca, am ocazia sa merg impreuna cu familia in vacanta, am luat drumul Bucurestiului (de unde urma sa ne imbarcam in avion cu destinatia Istanbul) la volanul masinutei mele, care cel putin pe traseul Timisoara-Lugoj si Caransebes-Herculane a suferit o multime de traume, cauzate de calitatea execrabila a Drumului European.
Cu toate acestea, am reusit sa ajungem cu bine la Bucuresti, si mai apoi la Aeroportul Baneasa, unde urma sa ne imbarcam pentru Istanbul. Toate bune si frumoase, dar odata intrati in aeroport a inceput calvarul nostru, al tuturor celor care intentionam sa zburam in alte parti. O inghesuiala de neimaginat, chiar nu exagerez, dar aceasta aerogara este prea mica si pentru o autogara de orasel cu 10.000 de locuitori.
Or, ofertele pe care ni le tot baga pe sub nas sunt ireale, iresponsabile si vadit tendentioase. Altfel nu-mi explic cum pot oferta atat de mult, in conditiile in care fizic aeroportul nu poate cuprinde o „mare“ de oameni, asa cum s-a intamplat in perioada dintre Craciun si Anul Nou, mai ales ca vremea era buna, cursele circulau regulat (regulat marca Romania, adica cu intarzieri provocate exclusiv de incapacitatea celor care conduc destinele acestui aeroport).
Sute de oameni stateau claie peste gramada la o coada infernala, de fapt nu la o coada, ci la o gramada neordonata imposibil de descris in cuvinte, pentru a reusi sa-si prezinte actele si pentru a se imbarca. Timp de o ora nu am reusit sa avansam niciun centimetru, gramadoiul avand o lungime de circa 20 de metri, iar in 45 de minute urma sa plece avionul cu destinatia Istanbul. Intrebarile adresate de cei care stateau nedumeriti, nervosi la gramada cu pricina nu primeau niciun raspuns de la oficialii aeroportului, care la inceput ridicau din umeri, iar mai apoi au disparut.
Cu chiu cu vai, luandu-mi copilul in brate si uitand de elementele primordiale ale bunului simt, am reusit sa ma strecor in fata si am izbutit sa ma imbarc impreuna cu familia. Nu sunt mandru de ceea ce am facut, ba chiar ma rusinez, dar am fost nevoit sa procedez cvasi salbatic pentru a ajunge sa obtin ceea ce mi se cuvenea de drept.
Si pentru ca sa (ne)multumeasca integral pe toata lumea, avionul a mai intarziat vreo doua ore, pentru ca trebuia sa-i mai astepte pe cei care aveau bilete, dar n-au reusit sa strapunga gramada din aeroport. Cel putin asta ne spunea din sfert in sfert de ora una dintre insotitoarele de bord. Cu mana pe inima spun ca nu am vazut asa ceva nici in statiile de autobuz de la sate.
„Mai asteptam zece minute, ca mai trebuie sa vina cativa oameni“, a fost refrenul pe care l-am auzit de cateva ori. Vorba unui mucalit, care nu mai avea puterea nici macar sa se enerveze: „Aeroportul asta este ca un staul de oi, atunci cand oile sunt aduse la muls“. In realitate, noi deja fusesem mulsi de bani, de nervi si de respect.
Recomandările noastre
