Dâmbovița: Țuțuianu spune că protocolul era destinat numai primarilor USL

Dâmbovița: Țuțuianu spune că protocolul era destinat numai primarilor USL

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu, candidatul USL la șefia CJ Dâmbovița, neagă acuzațiile de mită electorală pe care i le-a adus PDL Dâmbovița. Concret, democrat-liberalii acuză PSD Dâmbovița că încearcă să cumpere sprijinul primarilor din județ, promițându-le finanțare de la bugetul CJ după câștigarea puterii, și că le-a trimis acestora chiar și un protocol pe care să-l semneze înainte de demararea campaniei.

Țuțuianu, care este candidatul USL la șefia CJ Dâmbovița, recunoaște că asemenea documente au fost trimise, dar spune că destinatarii au fost doar primarii din USL. "Nu este nicio mită electorală, ci o colaborare între Consiliul Județean, ca autoritate publică locală, și administrația publică locală. Evident, o colaborare viitoare. Nu am discutat cu primarii PDL. Mă interesează ca organizațiile mele de partid să fie mobilizate la maxim în campanie", a declarat acesta. Senatorul mai spune că, dacă PDL are vreun primar democrat-liberal care a primit acest document, "să-l scoată". El a declarat că i se pare "foarte grav" ca despre mită electorală "să vorbească cei mai corupți" și l-a acuzat pe președintele PDL Dâmbovița, Florin Popescu, contracandidatul său, că este "unul dintre cei mai corupți baroni ai PDL, împreună cu finul său Gabriel Boriga, care este cercetat de DNA". CITIȚI ȘI:

  • PDL Dâmbovița acuză PSD de mită electorală

Ne puteți urmări și pe Google News