Primul SUV Dacia a dezamăgit, dar, cel mai probabil, nu a surprins vreo persoană avizată, cu rezultatul obţinut la cea mai recentă sesiune de teste Euro NCAP.

Cu un nivel de siguranţă evaluat la trei stele – dintr-un maxim de cinci – Duster s-a înscris perfect pe linia prestaţiilor mediocre avute, de-a lungul timpului, de modelele producătorului autohton la crash-testele organizate de autoritatea independentă europenă.

Atât subcompactul Sandero, cât şi berlina de clasă mică Logan au obţinut, anterior, acelaşi rezultat, unul care, aşa cum a remarcat chiar evaluatorul, este deziluzionant, prin prisma faptului că Renault, regia franceză care deţine Dacia, a încolonat nu mai puţin de nouă modele de cinci stele.

Dusterul a fost codaşul celui mai recent lot de autoturisme cercetate de Euro NCAP, întrecut fiind şi de primul model electric testat vreodată, Mitsubishi i-MiEV – notat cu patru stele (calificativ atribuit apoi şi versiunilor comercializate de Citroen, respectiv, Peugeot – C-Zero şi iOn).

Potrivit raportului întocmit de Euro NCAP la finalul evaluării, Dacia Duster este o maşină care oferă o minimă asistenţă şoferului – lipsesc din dotarea de serie atât ESP-ul, cât şi limitatorul de viteză (avertizorul acustic pentru depăşirea unei viteze prestabilite).

O situaţie interesantă revelată de crash-test: SUV-ul românesc i-ar putea proteja mai bine pe copiii aflaţi la bord (cu vârsta până la 3 ani, aflaţi în scaunul special dedicat lor) decât pe pasagerii adulţi.

Cea mai nefericită situaţie pentru şoferul Daciei Duster a fost identificată în timpul coliziunii cu un stâlp, atunci când senzorii montaţi pe pieptul manechinului au avertizat asupra riscului crescut de producere a unor leziuni mai serioase la nivelul cutiei toracice.

Dacia Duster, test EURONCAPPericol pentru pietoni

Dacă testele Euro NCAP au arătat că SUV-ul românesc este capabil să-i ferească pe pasageri de leziuni cu adevărat grave, pericolul pentru pietoni – în situaţia nefericită a unui accident – s-a dovedit semnificativ. Bara de protecţie împreună cu marginea capotei nu menajează deloc picioarele persoanei lovite.

Similar cu cazul nivelului de siguranţă oferit celor aflaţi în habitaclu, copiii pietoni sunt şi ei mai bine protejaţi decât adulţii – zona capotei pe care ar putea să o atingă cu capul după impact ascunde mai puţine elemente dure ale motorului decât cea în care ar fi proiectat capul unui adult.

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/VT9SIhjOeew" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

2011 – Primele rezultate

  • Citroen C-Zero – ✰✰✰✰
  • Dacia Duster – ✰✰✰
  • Hyundai ix20 – ✰✰✰✰✰
  • Mitsubishi ASX – ✰✰✰✰✰
  • Mitsubishi i-MiEV – ✰✰✰✰
  • Nissan Juke – ✰✰✰✰✰
  • Peugeot iOn – ✰✰✰✰

Sursa: Euro NCAP

CUM SE FACE PERFORMANŢĂ

Cinci autoturisme s-au remarcat, anul trecut, la testele de impact

Alfa Romeo Giulietta, BMW Seria 5, Honda CR-Z, Kia Sportage şi Toyota Verso au fost maşinile care s-au comportat cel mai bine la crash-testele operate de Euro NCAP în 2010.

Cele cinci autoturisme au primit calificativul maxim – cinci stele Euro NCAP, acesta fiind şi criteriul de bază care lea făcut eligibile pentru a fi desemnate cele mai sigure maşini dintre cele evaluate. Douăzeci de modele au primit, anul trecut, cinci stele Euro NCAP.

Alfa Romeo Giulietta, BMW Seria 5, Honda CR-Z, Kia Sportage şi Toyota Verso s-au detaşat de celelalte modele cu calificativ maxim datorită punctajelor ridicate obţinute pentru fiecare dintre cele patru criterii de evaluare Euro NCAP: protecţia pasagerilor adulţi, protecţia copiilor aflaţi la bord, protecţia pietonilor şi nivelul de asistenţă oferit şoferului.

O singură notă maximă

BMW Seria 5 a fost singurul model testat anul trecut care a primit punctaj maxim pentru unul dintre cele patru criterii de evaluare: nivelul de asistenţă oferit şoferului. Modelul german a plusat cu cel mai bun rezultat în ceea ce priveşte protecţia pietonilor. Alfa Romeo Giulietta a obţinut scorul cel mai mare pentru protecţia pasagerilor adulţi.

SITUAŢIE 2010

Vehicule tamponate de Euro NCAP şi calificativul obţinut

  • BMW Seria 5 – ✰✰✰✰✰
  • Mercedes-Benz Clasa E – ✰✰✰✰✰
  • Jaguar XF – ✰✰✰✰
  • Volkswagen Passat – ✰✰✰✰✰
  • Seat Exeo – ✰✰✰✰
  • Volkswagen Sharan – ✰✰✰✰✰
  • Seat Alhambra – ✰✰✰✰✰
  • Volkswagen Amarok – ✰✰✰✰
  • Alfa Romeo Giulietta – ✰✰✰✰✰
  • Citroen C4 – ✰✰✰✰✰
  • Toyota Verso – ✰✰✰✰✰
  • Ford C-Max/Grand C-Max – ✰✰✰✰✰
  • Opel Meriva – ✰✰✰✰✰
  • Nissan Cube – ✰✰✰✰
  • Kia Venga – ✰✰✰✰✰
  • Citroen Nemo – ✰✰✰
  • Landwind CV9 – ✰
  • Mini Countryman – ✰✰✰✰✰
  • Kia Sportage – ✰✰✰✰✰
  • BMW X1 – ✰✰✰✰✰
  • Hyundai ix35 – ✰✰✰✰✰
  • Mercedes-Benz GLK – ✰✰✰✰✰
  • Mazda CX-7 – ✰✰✰✰
  • Honda CR-Z – ✰✰✰✰✰
  • Suzuki Swift – ✰✰✰✰✰
  • Audi A1 – ✰✰✰✰✰
  • Nissan Micra – ✰✰✰✰✰

Sursa: NCAP


ALFA ROMEO GIULIETTA


BMW SERIA 5


HONDA CR-Z


KIA SPORTAGE


TOYOTA VERSO