Dacă n-ar fi fost Dan Barna candidatul...

Dacă n-ar fi fost Dan  Barna candidatul...

Astăzi, în ședința Biroului Național al USR se va decide soarta președintelui Dan Barna, a cărui prestație de la alegerile prezidențiale este contestată de mai mulți reprezentați din teritoriu. Aceștia i-au reproșat strategia greșită pe care a abordat-o în raport cu președintele Klaus Iohannis – Cosette Chichicău (Brașov) sau adoptarea unor decizii proaste, la nivelul echipei de campanie, care au dus la pierderea voturilor - Tudor Benga (Brașov). Deși în partid există multe nemulțumiri, contestatarii nu au reușit să atragă de partea lor prea mulți susținători.

Președintele Dan Barna a anunțat că va solicita un vot de încredere de la toți membrii USR după ce va fi analizată prestația sa și a echipei sale în campania electorală, raportat la rezultatele obținute la alegerile din 10 noiembrie. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns reprezentanții USR care au participat, luni seara, la analiza informală a rezultatelor obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Pentru mine, asumarea rezultatului de la alegeri este să revin la cei care mi-au dat votul lor: membrii USR. Vom organiza o consultare online a tuturor membrilor USR. Această consultare e cu demisia mea pe masă. Vom decide împreună, ca întotdeauna, ca un partid democratic, cum mergem mai departe“, a declarat Dan Barna.

Ce i se reproșează echipei Barna

În ședința Comitetului Politic, participanții din teritoriu și-au făcut cunoscute nemulțumirile la adresa lui Dan Barna și a principalilor săi colaboratori,  din această campanie electorală, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu. După multe ore de discuții și dezbateri contradictorii, s-au desprins trei probleme principale, pentru care i s-a cerut să răspundă lui Barna și echipei sale.

tudor benga

tudor benga

Contestatarii au pus eșecul din alegeri pe seama unei strategii greșite, context în care au reproșat conducerii USR refuzul de a intra la guvernare alături de PNL. Lui Dan Barna i s-a reproșat chiar faptul că a decis să candideze deși nu era pregătit. În opinia acestora, el și-a impus punctul de vedere în Biroul Național unde deține poziția majoritară.

Un alt motiv de contestare a fost problema cheltuirii banilor în campanie. Mai mulți usr-iști s-au arătat îngrijorați în legătură cu situația finanțelor partidului, apreciind că ar putea rămâne fără fondurile necesare pregătirii alegerilor de anul viitor. Ana Ciceală, consilier general în CGMB, și Antonio Andrușceac, liderul consilierilor locali de la Sector 4, au atras atenția că însăși existența și funcționarea USR va fi pusă în pericol. Reprezentanții din teritoriu i-au acuzat pe Cătălin Drulă și pe Ionuț Moșteanu că ar fi folosit fondurile în alte scopuri, făcând vorbire despre parandărături și amenințând cu plângeri penale. De menționat că la jumătatea campaniei electorale, organizațiile județene au primit o circulară în care li se cerea să contribuie cu diferite sume la campania prezidențială.

Alte nemulțumiri au fost formulate în legătură cu relația dintre USR și PLUS. Parte dintre reprezentanții USR  cred că această alianță ar fi nocivă și n-ar aduce nimic bun pentru partid. Din punctul lor de vedere, Dacian Cioloș îl controlează pe Dan Barna, ceea ce nu este văzut cu ochi buni.

Mai întâi analiza rezultatelor și apoi demisiile

Unul dintre cei mai vehemenți contestatari, deputatul USR Brașov, Tudor Benga, consideră că este normal ca Dan Barna împreună cu colaboratorii săi, Cătăin Drulă, șeful campaniei electorale, și Liviu-Ionuț Moșteanu, responsabilul cu comunicarea la nivel de partid, să-și asume eșecul și să demisioneze: „Au fost greșeli de strategie, au fost decizii eronate pe care cei din echipa de campanie le-a luat în ciuda avertismentelor pe care le-au primit“. Tudor Benga a recunoscut, însă, că solicitarea sa nu a atras prea mulți susținători și că cei mai mulți dintre reprezentanții USR s-au declarat în favoarea unei analize a rezultatelor.

„Asa cum s-a întâmplat în toate partidele, atunci când au pierdut alegerile, și la USR va avea loc o discuție și o analiză cu documentele pe masă. S-a întâmplat și la PSD, și la PNL, și la PD ca membrii conducerii să facă un pas în spate atunci când au fost pierdute alegerile. (...) Nu plecăm, însă, de la o idee preconcepută și nu va fi o Noapte a cuțitelor lungi. După ce vom analiza, vom vedea dacă este cazul și cine trebuie să demisioneze“, a declarat Dumitru Dobrev.

Dumitri-Dobrev

Pe de altă parte, privind retrospectiv, Dumitru Dobrev crede că, poate, Dan Barna n-ar fi trebuit să candideze ci să-i lase locul partenerului din Alianța USR - PLUS, Dacian Cioloș, un politician cu mult mai multă notorietate.

„Din punctul meu de vedere, cred că a fost o misiune imposibilă să luăm un candidat, Dan Barna, de la 3% și să încercăm să-l ducem în turul doi. A fost un obiectiv mult prea îndrăzneț. La momentul în care s-a discutat în cadrul Alianței cine va candida la președinție și cine va fi premier nu ne-am pus problema, dar privind în urmă, poate ar fi trebuit să fi fost mai raționali. Dacian Cioloș avea o notorietate mai mare ca fost prim-ministru și președinte al unui grup important din Parlamentul European, iar dacă ar fi  candidat este posibil ca lucrurile să fi decurs altfel“, a arătat Dumitru Dobrev.

De menționat că președintele USR București este unul dintre cei care, în urmă cu aproximativ o lună, l-au contestat pe Dan Barna în legătură cu susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News