Dacă e să fie spumă adezivă, atunci să fie POLYSTYROL, de la PENOSIL!

Dacă e să fie spumă adezivă, atunci să fie POLYSTYROL, de la PENOSIL!

Vrȃnd, nevrȃnd ne aflăm în plină mişcare, lucrurile se schimbă cu viteza fulgerului, îmbătrȃnesc şi cad vechi obiceiuri şi tendinţe.

De ce ar sta lucrurile altfel în domeniul constructiilor? Schimbarea de tehnologii este fireasca, cele mai noi, mai eficiente ca perfomanta tehnica si comerciala, le inlocuiesc pe cele vechi, “traditionale”. De ce adezivii ar face excepţie de la acest tablou? Nu fac, e logic ca oricine sa-si doreasca sa lucreze mai repede, cu rezultate mai bune si cu bani economisiti.

PENOSIL, brandul principal al Wolf Group ("Krimelte", Estonia şi "Olivé Quimica", Spania), vine în sprijinul necesităţilor dumneavoastră cu cele mai bune soluţii în domeniul fixarii, montajului, asamblării şi etanşării de uşi şi ferestre, panouri EPS/XPS, si orice nevoie de etansare, produsele sale, comercializate în 80 de ţări din întreaga lume, acoperind la cel mai înalt nivel necesităţile dumneavoastră profesionale sau casnice.

Acestea constau în spume poliuretanice, etanşanți (siliconici, acrilici, hibrizi), adezivi, hidroizolații, masticuri pentru acoperişuri, produse pentru curățare, unelete şi accesorii, destinate atât profesioniştilor cât şi utilizatorilor casnici.

Printre ele, spumele adezive premium POLYSTYROL ocupă un rol de frunte, căci eficienţa lor, acordată spectrului larg de aplicabilitate, face din ele un reprezentant de top al sectorului spumelor adezive. Calităţile spumelor adezive premium POLYSTYROL, de la PENOSIL, le fac să lase în urmă nu numai produsele concurente din aceeaşi gamă, dar mai ales toţi adezivii clasici, realizaţi pe bază de mixare a pulberii cu apa.

Conform reactiilor meseriasilor, adezivii tradiţionali sunt depăşiţi din multe puncte de vedere. Proprietăţile adezive şi etanşante ale spumei PENOSIL Polystyrol FixFoam sunt net superioare, aderenţa la diferite materiale: lemn, OSB, sticlă, plastic, metal, inclusiv tablă galvanizată este excepţională, economia în timp şi bani este indiscutabilă, structura uniformă, solidă şi buna elasticitate sunt argumente ce fac mult mai versatila si eficienta solutia cu spuma adeziva decat cu adezivii clasici mixati cu apa, ce nu pot fi folositi pe orice suprafata, necesita timp de intarire mai mare, forta de munca suplimentara pentru mixare/aplicare, si deranjul generat de praf, curatare unelte de lucru, cost transport saci pe santier, etc.

In plus, nivelul scăzut (aproape zero) de post-expandare permite o pozitionare precisa a panourilor din polistiren (sau a pervazurilor, placilor de gips-carton, etc), rezultatul fiind unul de înaltă calitate, chiar si în diferite condiţii meteorologice, spuma adeziva PENOSIL Polystyrol FixFoam putand fi aplicata si la temperaturi de până la -5°C.

Si cand te gandesti, de exemplu, pentru termoizolarea unui balcon sau a unui perete, cat efort si timp se consumau cu caratul sacilor in potbagaj, prepararea mortarului, aplicarea propriu-zisa, curatarea, folosirea doar in conditii de temperaturi pozitive si doar pe materiale care nu reactioneaza cu apa, etc.

Cu spuma poliuretanica adeziva scapi de aceste griji, rezolvand lucrarea de amenajare din exemplul de mai sus cu doar cateva tuburi de spuma. Cu spuma adeziva POLYSTYROL, unul dintre produsele de top ale companiei PENOSIL, fixarea oricăror plăci izolatoare pe faţade şi fundaţii şi fixarea profilelor şi ornamentelor devine o operaţie lesne de întreprins, omogenă şi definitivă. În comparaţie cu lipirea tradiţionala a plăcilor de faţadă, fixarea modernă, cu spuma adezivă POLYSTYROL oferă aderenţă mai uşoară, mai rapidă şi mai puţin costisitoare.

Spuma adezivă POLYSTYROL este, de asemena, ideală pentru lucrări precum: montarea cadrelor de la uşi şi ferestre, umplerea golurilor, etanşarea îmbinărilor dintre pereţi şi tavane, treceri de conducte, ţevi, cabluri şi instalaţii electrice, precum şi la panourile de izolare fonică, motoare şi pentru îmbunatăţirea izolaţiei termice la sistemele de răcire.

"Filozofia de afaceri a Penosil constă în faptul că ne străduim să oferim cea mai bună experienţă de lucru utilizatorilor produselor noastre, beneficiarilor lucrărilor, clienţilor, furnizorilor şi tuturor celor care interacţioneaza cu Penosil, atȃt din perspectiva produselor, cȃt şi a oamenilor şi a serviciilor. Această optică este bazată pe un aspect cert, pornind de la nevoile şi dorinţele pe care le are orice beneficiar al unei amenajări/construcţii. Şi anume, obţinerea unui grad superior de satisfactie şi a unui rezultat mulţumitor", afirmă Sebastian Cȃrstoiu, Country Manager al PENOSIL SRL.

PENOSIL este brandul principal al Wolf Group, unul dintre liderii internationali in productia de spume poliuretanice si materiale chimice pentru constructii, cu fabrici in Estonia, Spania, Rusia si Brazilia, si subisidare sau activitati de distributie in peste 80 de tari, printre care si Romania.

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News