Un cutremur a avut loc în această dimineaţă, la 150 de kilometri adâncime, la ora 5.24, iar mişcarea seismică s-a simţit şi în Bucureşti. Cutremurul, produs în zona Vrancei, a avut o magnitudine de 4,9.
Ţinând cont de ora la care s-a produs, puţini români au resimţit seismul.
Mircea Radulian, director la ştiinţific la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, a declarat în această dimineaţă la RTV că pot exista replici, dar intensitatea acestora va fi mult mai mică decât cea a cutremurului şi nu vor fi simţite. Radulian a mai spus că acest cutremur era aşteptat în zona Vrancei.
Mişcarea seismică a fost simţită de două ori, mai întâi pe verticală, apoi pe orizontală. Durata seismului a fost de aproximativ 20 de secunde.
Specialiştii au precizat că nu sunt motive de îngrijorare.
"Aceste cutremure vrâncene apar la intervale de aproximativ doi ani", a mai precizat Radulian.
Cutremurul a avut loc la 63 de kilometri est de oraşul Braşov, 64 de km NV de Buzău, 130 km vest de Galaţi şi 136 km nord de Bucureşti și a fost resimțit în mai multe zone, chiar și în Republica Moldova.
În această dimineaţă au mai avut loc, în lume, alte două cutremure:
- Este vorba de un seism de 4,7 în apropiere de Coasta Honshu din Japonia - la o distanţă de 84 km est de Tokyo, la ora 4.27.
- Iar la şapte minute de la producerea cutremurului din România a avut loc un sesim cu magnitudinea de 5,4 în estul Kazakhstanului.