CURTEA SUPREMĂ: Măsura controlului judiciar - necesară, suficientă şi proporţională cu acuzaţiile faţă de Chiliman, Moisescu, Brad şi Costescu
- Ionel Stoica
- 29 iunie 2015, 19:57
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) arată, în motivarea deciziei de respingere a propunerii de arestare preventivă a primarului Andrei Chiliman, a consilierei sale, Ioana Costescu, a fostului trezorier al PNL, Vlad Moisescu, şi a consilierului local Ion Brad, că măsura controlului judiciar este ''necesară, suficientă şi proporţională'' cu acuzaţiile aduse, aşa cum acestea au fost dovedite de materialul probator aflat la dosar.
Potrivit motivării deciziei ÎCCJ din data de 19 iunie, propunerea de arestare preventivă a celor patru este nefondată, iar măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, ''întrucât se asigură un just echilibru între restrângerea drepturilor inculpaţilor (determinate de luarea controlului judiciar) şi interesul statului de a asigura buna desfăşurare a instrucţiei penale'', magistraţii considerând neîntemeiată aprecierea procurorului că ar exista o stare de nesiguranţă în rândul opiniei publice cauzată de sentimentul de decredibilizare a instituţiilor publice, potrivit Agerpres.
Totodată, magistraţii susţin că lăsarea în libertate a celor patru nu constituie pericol pentru ordinea publică, constată că faptele de care ei sunt acuzaţi sunt grave, însă menţionează că nu au fost prezentate motive suficiente şi concrete în raport de riscurile asumate în caz de urmărire penală a inculpaţilor în stare de libertate.
''Însă, în raport de dispoziţiile legale incidente în materie, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, apare ca fiind necesară, suficientă şi proporţională cu acuzaţiile aduse, aşa cum acestea au fost dovedite de materialul probator de la dosar, luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe durata maximă de 60 de zile'', se arată în motivarea instanţei.
Instanţa supremă a respins, la data de 19 iunie, propunerea DNA Ploieşti de arestare preventivă a lui Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad, decizia fiind menţinută şi în urma contestaţiei.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu şi Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.