Liga I: Rezultatele etapei cu numărul 32, runda care i-a „turbat” pe Iancu și pe Porumboiu!
- Adrian Dobre
- 10 mai 2011, 11:10
Liga I la fotbal a programat pe parcursul a trei zile, sâmbătă, duminică şi luni, meciurile etapei cu numărul 32. A fost o etapă începută cu o surpriză în Giuleşti şi încheiată dramatic la Ploieşti.
Partida de Giuleşti a dat peste cap planurile Rapidului, care conta pe un succes în faţa mureşenilor lui Sabău, rezultat care i-ar fi consolidat poziţia a patra în clasamentul Ligii I. Cu un nou antrenor, Cosmin Olăroiu, aflat însă în tribună, Steaua a avut o nouă evoluţie jenantă la Mediaş, doar 0-0 cu Gaz Metan. Oţelul a învins greu la Chiajna, 2-1 cu retrogradata Victoria Brăneşti. Ilfovenii "şi-au dat viaţa" pe teren, dar au fost învinşi în minutul 90, actunci când Paraschiv, intrat pe teren în repriza secundă, a marcat. Gazdele au reclamat fault la portar şi ofsaid la Paraschiv la faza golului. Victoria Oţelului i-a adus în pragul isteriei pe patronii contracandidatelor la titlu, care au vorbit ore în şir la toate posturile de televiziune, care le-au acordat timp nelimitat să-şi expună punctele de vedere. Timişoara nu a avut emoţii cu vicecampioana Unirea Urziceni, pe care a învins-o cu scorul de 3-1. În ultimul meci, la Ploieşti, Astra şi Vaslui au încheiat la egalitate, scor 1-1. LIGA I ETAPA A 32-A
SÎMBĂTĂ
Rapid Bucureşti - FCM Târgu Mureş 1-1
DUMINICĂ
Sportul Studenţesc - FC Braşov 1-2 Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Cluj 2-0 (Drobeta Tr. Severin) Gaz Metan Mediaş - Steaua Bucureşti 0-0
IERI
CFR Cluj - Gloria Bistriţa 2-2 Victoria Brăneşti - Oţelul Galaţi 1-2 FC Timişoara - Unirea Urziceni 3-1 Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti 0-2 Astra Ploieşti - FC Vaslui 1-1