Cursă în jurul lumii, sub ameninţarea piraţilor

Cursă în jurul lumii, sub ameninţarea piraţilor

Cele opt yachturi care concurează în cursa în jurul lumii, Volvo Ocean Race, vor fi ţinute sub strânsa observaţie a navelor de război, când se vor apropia de apele periculoase ale Mării Arabiei, anunţă CNN.

Aflată la a doua etapă de concurs, între Cape Town, Africa de Sud şi Cochin, India, flota Volvo Ocean Race va încerca să evite zona de activitate a piraţilor, în timp ce se va îndrepta spre estul Mării Arbiei, unde piraţii au capturat, ieri, un petrolier saudit cu 25 de oameni la bord.

Marina Militară a Statelor Unite a confirmat că nava comercială, Sirius Star, a fost atacată de piraţi, iar echipajul său a fost capturat.

Pirateria în regiunea Gofului Aden, în special în apele teritoriale ale Somaliei, a luat amploare în acest an, Biroul Maritim Internaţional (IMB) anunţând cel puţin 60 de incidente în primele nouă luni ale anului.

Purtătorul de cuvânt al cursei a anunţat că traseul competiţional a fost modificat pentru a evita pericolul reprezentat de piraţi. "Dacă am fi navigat direct spre Cochin, am fi intrat în zona de pericol", a spus el.

Echipajele vor trece destul de deaprte de zona de pericol, şi vor menţine o distanţă de cel puţin 600 de mile marine de locul unde a fost anunţat ultimul atac, a mai spus purtătorul de cuvânt al Volvo Ocean Race, adăugând că yachturile vor fi ţinute sub suupraveghere atunci când se vor apropia de Oceanul Indian.

Mai mult, Organizaţia Maritimă Comercială a Marii Britanii (UKMTO), cu sediul în Dubai, va monitoriza poziţiile ambarcaţiunilor şi va oferi informaţii navelor de război.

Dacă echipajele vor reuşi să depăşească această etapă, vor trebui să parcurcă, în cadrul etapei a treia, apele cuprinse între Strâmtoarea Malacca, din aprpierea Mării Chinei de Sud, şi insula din arhipelagul indonezian, Sumatra.

Ne puteți urmări și pe Google News