Cupluri de poveste. Prigoană și Bahmuțeanca, iubiții cu cinci divorțuri și 80 de procese
- Mihnea-Petru Parvu
- 22 martie 2020, 09:48
Omul de afaceri Silviu Prigoană, acum în vârstă de 56 de ani și vedeta TV Adriana Bahmuțeanu, de 45 de ani, s-au căsătorit de cinci ori și tot de atâtea ori au divorțat. Au împreună doi copii, Eduard și Maximus, asta în timp ce masculul Alpha mai are doi dintr-o relație anterioară, Honorius și Silvius
Cei doi s-au căsătorit prima oară în 2003, dar primul divorț a venit chiar în luna de miere. În ianuarie 2004, s-ar recăsătorit și, după numai patru luni iar au divorțat. Un an mai târziu, în august 2005, iar s-au dus la starea civilă. Nici de data asta n-a ținut căsnicia pentru că în 2007 s-au despărțit a treia oară. După doi ani, în 2009 s-au recăsătorit pentru a patra oară, dar pacea conjugală a durat doar trei ani. În 2012 au divorțat pentru a patra oară, dar s-au împcat din nou în 2013, de Paște. Acum patru ani, în primăvara lui 2015 au ajuns la al cincilea divorț. Utimul.
Fostul parlamentar Silviu Prigoană, miliardarul cu un picior din titan, pentru că a rămas fără cel original în urma unui accident de muncă, pe când lucra la „Spirt Gherla”, este un fel de Monica Tatoiu în variantă feminină. Asta pentru că a reușit să se facă singur de râs în diverse emisiuni de cancan. A figurat și TOP 300 Capital, a deținut o televiziune și a făcut bani în principal din gunoi. Adică din firma sa de salubrizare.
Prigoană a vrut să facă o lege pentru prostituate, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Excentric, i-a luat băiatului cel mare un Lamborghini. El susținea, într-un interviu dat sussemnatului în 2011, că nu s-a simţit penibil niciodată.
Adriana Bahmuțeanu a fost și ea cuplată anterior relației cu un jurnalist, pe vremea când lucra pentru Antene. Când s-a măritat cu Prigoană, acum 17 ani ani, s-a zis că s-a cuplat cu un sac de bani. Între timp i-a făcut bărbatului cu unsprezece ani mai mare, burtos şi cu un picior în minus, doi copii. Mariajul lor chiar că e de poveste. S-au despărţit şi s-au împăcat de atâtea ori că Richard Burton şi Elizabeth Taylor ar putea fi invidioşi, de acolo de unde sunt. S-au bălăcărit ca la fanta cortului prin ziare şi au apărut în toate emisiunile de scandal.
Recent, Adriana Bahmuțeanu a declarant că s-a împăcat cu Silviu Prigoană, dar miliardarul a negat categoric. Epopeea lor pare fără de sfârșit. Întodeauna, în relația lor, este un „va urma”.