Cupa Davis: România - Ecuador 5-0

Cupa Davis: România - Ecuador 5-0

România a învins Ecuadorul cu scorul de 5-0, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, care se desfăşoară la Centrul Naţional de Tenis, după ce Victor Crivoi l-a învins pe Giovanni Lapentti, scor 6-2, 6-4, iar Adrian Ungur s-a impus în faţa lui Emilio Gomez (6-3, 6-4).

România a obţinut calificarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, după ce a obţinut şi punctul trei în duelul cu selecţionata Ecuadorului. Perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a câştigat meciul de dublu, scor 6-2, 6-2, 6-2, în faţa cuplului Ivan Endara/Giovanni Lapentti, după ce ieri, românii se impuseseră şi în primele partide de simplu. Partida desfăşurată ieri la Centrul Naţional de Tenis a durat doar o oră şi 34 de minute.

"Am vrut să terminăm repede, în trei seturi, să obţinem calificarea în Grupa Mondială. Mulţi nu au avut în noua echipă, însă am demonstrat de ce sîntem capabili. Este foarte bine că am ajuns acolo unde ne este locul", a declarat Victor Hănescu.

În primul meci de simplu al întâlnirii, Victor Hănescu (locul 54 ATP) l-a învins, ieri, pe Ivan Endara (locul 408 ATP), cu scorul de 6-2, 6-2, 6-2, iar în al doilea meci, Adrian Ungur (locul 130 ATP) a trecut, cu scorul de 6-7 (2), 4-6, 6-3, 6-4, 6-1, de Giovanni Lapentti (locul 283 ATP). Victor Hănescu a rămas fără antrenor În ultima zi a competiţiei, se vor juca ultimele două partide de la simplu, începînd cu ora 11.30. Victor Hănescu va juca împotriva lui Giovanni Lapentti, în timp ce Adrian Ungur, care a revenit ieri de la 0-2 în duelul cu Lapentti, îl va întâlni pe Ivan Endara. Cupa Davis: România - Ecuador 3-0 Franţa, în finala Cupei Davis

Echipa Franţei s-a calificat în finala Cupei Davis, după ce a obţinut şi punctul de 3-0, în întâlnirea cu Argentina, în urma victoriei la dublu a cuplului Michaël Llodra/Arnaud Clément în faţa perechii Horacio Zeballos/Eduardo Schwank, scor 6-4, 7-5, 6-3.

Franţa se va afla în prima finală din 2002 şi de la înfrângerea în faţa Rusiei, scor 3-2. Vineri, Michaël Llodra l-a învins pe Juan Monaco, scor 7-5, 4-6, 7-5, 6-3, iar Gaël Monfils a trecut de David Nalbandian, scor 6-4, 2-6, 6-4, 6-3.

Adversara Franţei va fi câştigătoarea din meciul Cehia - Serbia, al cărei scor este de 2-1.

Ne puteți urmări și pe Google News