Actualitate
Cum se poate califica Steaua în "primăvara europeană"
- Adam Popescu
- 5 noiembrie 2010, 20:51
După victoria obţinută joi seara, în faţa olandezilor de la FC Utrecht (scor 3-1), Steaua ocupă locul secund în grupa K, cu 5 puncte.
Liverpool se află pe prima poziţie, cu 8 puncte, iar Napoli şi FC Utrecht se află pe locurile 3-4, la egalitate de puncte, ambele acumulând câte trei. Cu două etape înainte de final, Steaua trebuie să mai adune patru puncte, pentru a nu mai depinde de alte rezultate. Variantele de calificare sunt următoarele:
- Cu o victorie şi un rezultat de egalitate în jocurile cu FC Liverpool (acasă) şi Napoli (deplasare) echipa din Ghencea merge în "primăvara europeană" indiferent de celelalte rezultate din grupă.
- Dacă Steaua învinge pe Liverpool, iar FC Utrecht şi Napoli remizează, roş-albaştrii se califică indiferent de rezultatele ultimei etape.
- Dacă Steaua învinge pe Liverpool, iar Utrecht bate pe Napoli, elevii lui Marius Lăcătuş se califică şi dacă pierd în Italia, dar Utrecht nu trebuie să bată la Liverpool.
- Dacă Steaua câştigă cu Liverpool, iar Napoli învinge la Utrecht, echipa din Ghencea merge mai departe dacă nu pierde în Italia. În acest caz, Steaua se mai poate califica dacă obţine contra celor din Liverpool o victorie superioară înfrângerii din tur (1-4), pierde în Italia, iar Utrecht îi învinge pe "cormorani".
- Dacă Steaua remizează cu Liverpool, iar Utrecht bate pe Napoli, roş-albaştrii trebuie să nu piardă în Italia. Elevii lui Marius Lăcătuş merg mai departe dacă obţin un egal, iar Utrecht nu câştigă la Liverpool.
- Dacă Steaua remizează cu Liverpool, iar Napoli învinge la Utrecht, roş-albaştrii au nevoie de un egal la Napoli, la mai mult de trei goluri, sau de victorie.
- Dacă Steaua remizează cu Liverpool, iar Utrecht şi Napoli încheie şi ele jocul la egalitate, echipa din Ghencea are nevoie de o remiză în Italia.
- Dacă Steaua pierde meciul de pe teren propriu cu Liverpool, iar FC Utrecht va remiza pe teren propriu cu Napoli, atunci echipa antrenată de Marius Lăcătuş se poate califica cu un rezultat de egalitate obţinut la Napoli, dacă Utrecht nu va câştiga în deplasare la FC Liverpool.
- Dacă Steaua pierde cu Liverpool, iar Utrecht bate pe Napoli, roş-albaştrii sunt nevoiţi să învingă în Italia, iar olandezii nu trebuie să învingă pe Liverpool. Steaua se poate califica în acest caz şi cu un rezultat de egalitate înregistrat la Napoli, dar condiţia este ca Liverpool să bată pe Utrecht.
- Dacă Steaua pierde cu Liverpool, iar Napoli învinge la Utrecht, roş-albaştrii trebuie să învingă la Napoli pentru a se califica.
Etapa viitoare (2 decembrie): Steaua - FC Liverpool FC Utrecht - Napoli
Ultima etapă (15 decembrie): Napoli - Steaua FC Liverpool - FC Utrecht Grupa K:
Echipa M V E Î GM - GP Pct 1. Liverpool 4 2 2 0 7 - 2 8 2. Steaua 4 1 2 1 8 - 9 5 3. Utrecht 4 0 3 1 2 - 4 3 4.Napoli
4 0 2 1 4 - 63
Recomandările noastre