Cum „petrecem“ canicula

Cum „petrecem“ canicula

Doborâţi de căldură, bucureştenii au încercat să supravieţuiască cu ajutorul aparatelor de aer condiţionat. Până când le-a picat reţeaua electrică.

Cea mai caldă zi a anului de până acum i-a sleit de puteri pe bucureştenii care nu au beneficiat de aer condiţionat. Zeci de oameni au căzut în stradă, alţii s-au topit în case, în mijloacele de transport în comun sau la birou. Cei care au folosit în exces aparatele de răcire a aerului au dat, însă, peste cap reţelele de electricitate, care au cedat încă de luni seară.

Pentru că şi astăzi temperaturile vor rămâne la valori de peste 35 de grade Celsius, municipalitatea, dar şi primăriile de sector au luat o serie de măsuri speciale pentru zilele caniculare. Astfel, oamenii care vor să se răcorească pot merge la ştrandurile care sunt deschise până la ora 23.00 sau pot apela la Dispeceratul Primăriei, care va funcţiona non-stop. De asemenea, în fiecare sector există instalate puncte speciale de prim ajutor. În cazul în care Administraţ ia Naţională de Meteorologie va comunica avertizare de Cod portocaliu, vor fi amplasate puncte de prim ajutor şi pentru distribuirea de apă potabilă în locuri publice - şcoli, grădiniţe, farmacii, centre comerciale şi pieţe. Doborâţi de caniculă. Peste 30 de bucureşteni au avut nevoie, ieri, de ajutorul ambulanţei din cauza temperaturilor ridicate. „Ne-au solicitat mai mult de 370 de persoane, dar fără legătură strictă cu vremea caniculară. Au fost 36 de cazuri de căzuţi în stradă şi 17 lipotimii (n.r. - leşinuri). În rest, am avut cazuri de febră şi colici“, ne-a declarat Mihaela Bădică, medic coordonator al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti. Aceasta a mai precizat că ambulanţele au ajuns cu greu la bolnavi, din cauza traficului.

Fără curent. Locuitorii din câteva blocuri din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu şoseaua Colentina au rămas fără curent electric de luni noaptea, după ce un transformator s-a defectat, fiind suprasolicitat din cauza caniculei, potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Muntenia Sud, Cornelia Ion. Aceasta a precizat că este posibil ca şi alte zone din Capitală să fie afectate de întreruperi ale energiei electrice, pe fondul caniculei. Trenuri întârziate. Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză, începând de ieri de la ora 12.00, din cauza temperaturilor foarte ridicate înregistrate la nivelul şinei (peste 50 de grade Celsius), după cum au anunţat reprezentanţii CFR Călători. Circulaţia trenurilor se face cu limitări de viteză pe regionalele de cale ferată din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Galaţi, Iaşi şi Constanţa. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de caniculă pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi pentru municipiul Bucureşti, unde au fost, ieri după-amiază, temperaturi de 36 şi 37 de grade Celsius. Ieri şi azi, meteorologii aşteptau ploi torenţiale, cu fulgere şi vijelii, în nordul, estul şi centrul ţării şi la munte, dar posibil şi în celelalte regiuni.

TRANSPORT Saună de 1,3 lei, cu autobuzul Bucureştenii care merg cu mijloacele de transport în comun ale RATB au la dispoziţie doar 200 de autobuze cu aer condiţionat, din cele 1.000 existente, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Regiei, Mihai Vlădărău. Se poate călători în condiţii umane numai pe liniile 104, 105, 116, 122, 123, 124, 126, 131, 133, 268, 232, 300, 301, 312, 331, 313, 385, 783. Dar şi pe aceste rute se găsesc atât autobuze cu aer condiţionat, cât şi mai vechi, în care se poate face saună pentru numai 1,3 lei, cât costă un bilet de autobuz. „Până vara viitoare vor mai veni 300 de autobuze dotate cu aer condiţionat“, încearcă să-i liniştească pe bucureşteni Vlădărău. Pe de altă parte, cei care au ghinionul să meargă cu tramvaie sau troleibuze mai au de aşteptat cel puţin un an, din cauză că pentru primele astfel de mijloace de transport, dotate cu aer condiţionat, abia se face licitaţie anul acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News