Cum alegeţi crema de protecţie solară potrivită

Cum alegeţi crema de protecţie solară potrivită

Produsele cu factor de protecţie 30 sunt cele mai recomandate pentru prevenirea arsurilor. Se aplică cu 20 de minute înainte de expunerea la soare.

Pielea neprotejată expusă radiaţiilor solare e predispusă apariţiei cancerului de piele, nu doar îm bătrânirii premature şi arsurilor. Cremele pentru protecţie solară, ochelarii de soare, pălăriile şi hainele cu ţesătură fotorezistentă ajută organismul să se protejeze de ultraviolete, însă trebuie folosite în funcţie de gradul de expunere la soare, vârstă şi pigmentul pielii.

„Cremele de fotoprotecţie ajută pielea să nu se ardă. Ele conţin substanţe care absorb radiaţia luminoasă şi reacţionează ca o haină protectoare”, explică Mihaela Leventer, dermatolog la clinica Dermastyle din Capitală.

Reaplicaţi crema la fiecare două ore

Cremele pentru protecţie solară trebuie aplicate în strat suficient de gros, cu 15-20 minute înaintea expunerii la soare. „Atenţie însă că de multe ori gradul real de protecţie este mai mic decât cel indicat pe ambalaj şi riscaţi să aplicaţi un strat prea subţire. Chiar dacă pe ele scrie că sunt rezistente la apă şi transpiraţie, trebuie reaplicate”, spune conf. dr. Cătălin Popescu de la Spitalul Colentina, Bucureşti.

Pentru a avea un efect mai sigur, aplicaţi crema pe întreg corpul şi reîmprospătaţi stratul la fiecare două ore, deoarece se şterge de prosop, se diluează la transpiraţie sau când intraţi în apă.

Atenţie la copii!

Copiii mai mici de 2 ani nu este bine să facă plajă, recomandă unii dermatologi. „Micuţii au nevoie de 10 minute de expunere la soare pentru prevenţia rahitismului şi pentru o bună dezvoltare osoasă, însă nu e bine să facă plajă. Cei care suferă arsuri în prima copilarie au o incidenţă a melanomului (tumoră malignă a pielii) cu 25% mai mare decât cei care nu s-au ars”, explică dermatologul Mihaela Leventer.

Pentru copiii mici sunt recomandate creme de tip ecran mineral, care conţin oxid de titan. Nu numai pielea suferă la expunerea la soare, ci şi ochii şi de aceea specialiştii recomandă ochelarii de soare cu lentile protectoare.

„E bine să purtaţi ochelari de soare şi pălării pentru a feri organismul de ultraviolete, mai ales că sunt zone care nu pot fi protejate cu cremă. Pentru cei care muncesc în soare există haine cu ţesatură fotorezistentă”, spune medicul Mihaela Leventer.

CE ANALIZAŢI CÂND CUMPĂRAŢI

Factorul de protecţie solară şi UVA-ul

1. Factorul de protecţie solară (SPF)

SPF-ul - trebuie să fie minimum 15, ideal 30. Nu exageraţi cu un factor de protecţie foarte mare. „O cremă cu SPF 30, filtrează circa 95% din UVB, iar una cu SPF 50 filtrează 97%, iar această diferenţă de două procente nu are relevanţă clinică”, explică profesorul de dermatologie Cătălin Popescu.

2. Protecţia pentru UVA

SPF-ul indică gradul de protecţie faţă de ultravioletele B (UVB). Aceste ultraviolete sunt responsabile de înroşirea pielii. Pentru o protecţie eficientă trebuie ca acea cremă să filtreze şi UVA (un tip de ultraviolete neimplicate în înroşirea pielii, dar semnificativ implicate în creşterea riscului de cancer cutanat).

„Pentru expunerile intense recomand creme fotoprotectoare care să filtreze expres şi UVA (acest lucru este marcat pe ambalaj). Unul dintre ingredientele foarte bune pentru efectul fotoprotector este mexorylul”, mai spune medicul dermatolog Cătălin Popescu.

Specialiştii recomandă ca şi persoanele cu probleme de hipercolorare a pielii ca în melasmă (pete maronii pe faţă) sau cele care au diferite afecţiuni cutanate agravate de expunerea la lumină să urmărească pe eticheta cre melor fotoprotectoare menţiunea anti-UVA şi UVB.

Ne puteți urmări și pe Google News