Din milionară a ajuns cerşetoare, la mila statului

Din milionară a ajuns cerşetoare, la mila statului

În urmă cu un an, o zi obişnuită din viaţa lui Anyta Crossley, o britanică de 45 de ani, arăta astfel: îşi servea cafeaua în bucătăria luxoasă a case sale, estimată la 450.000 de lire sterline, după care se urca la bordul maşinii sale, un Hummer, şi mergea la sala de fitness pentru femei care îi aducea mult profit. În total, averea depăşea un milion de lire.

Cum arată acum viaţa fostei milionare? Trăieşte într-o căsuţă de grădină, din lemn, de numai câţiva metri pătraţi, din curtea casei surorii sale. Tot familia este cea care o întreţine. Primeşte şi un ajutor de la stat, 135 de lire la fiecare două săptămâni.

Femeia, mamă a doi copii, dă vina pe criză pentru dezastrul financiar. Înainte de criză, aceasta a apelat la o bancă pentru un credit. Din cauza recesiunii, nu a mai putut achita ratele, iar banca a pus sechestru pe bunurile acesteia şi le-a vândut la licitaţie, sub preţul pieţei.

"Trăiam într-o casă cu şapte dormitoare. Acum locuiesc într-o baracă. Eram o femeie de afaceri, cu o sală de gimnastică, aveam o casă mare şi o altă proprietate, o grădină de un sfer de acru şi conduceam un Hummer. Sala de fitness valora 600.000 de lire, casa - 450.000 de lire. Pe hârtie, eram milionară. Am muncit din greu, de la 17 ani şi am trecut prin multe. Casa mi-a fost vândută de bancă pentru 160.000 de lire, iar sala este goală. Nu are niciun sens. Trăiesc într-o sărăcie lucie din cauza crizei şi a băncilor", a mai spus fost milionară, citată de publicaţia Daily Mail.

Ne puteți urmări și pe Google News