Cu rochia la proba pe internet

Cu rochia la proba pe internet

Cum ar fi daca te-ai duce la cumparaturi si nu ar mai fi nevoie sa te schimbi de zeci de ori pentru a gasi tinuta potrivita?

Daca vrei sa gasesti tinuta potrivita fara sa fii obligat sa te schimbi de multe ori atunci cand te duci la cumparaturi, solutia exista - un fel de oglinda tridimensionala, care iti arata in marime naturala cum ti-ar sta imbracata cu diferite tinute. In plus, prin intermediul acesteia, prietenele tale, aflate langa un computer conectat la internet, te pot vedea in timp real, proband diversele obiecte vestimentare.

Potrivit cotidianului „The New York Times”, noua tehnologie a fost incercata timp de trei zile, intr-un magazin din centrul comercial Bloomingdale’s, din New York.

Cum functioneaza

In timp ce cumparatoarea sta in fata oglinzii, o camera de filmat transmite live imaginile pe un site de pe internet, unde cei conectati o pot vedea imbracata in tinuta aleasa. Potrivit cotidianului „The New York Times”, acestia pot trimite comentarii, iar mesajele lor apar in partea stanga a oglinzii.

Prietenii din retea pot sugera alte haine cu care s-ar potrivi tinuta aleasa, iar acestea apar in mijlocul oglinzii ca holograme ce respecta masurile persoanei.

„Este minunat ca poti sa te duci la magazin si, in acelasi timp, prietenele tale, care sunt on-line, sa te poata ajuta sa faci cumparaturi. E distractiv”, spune Tracy Noah, o cumparatoare care se afla intr-un centru comercial, citata de aceeasi publicatie.

Pentru cei care nu-si doresc ca prietenii sa le dea sfaturi in materie de vestimentatie, cativa angajati ai magazinului trimit mesaje despre tendinte si despre combinatii la moda. „Stiati ca in acest an verdele este noul negru?”, „Incercati aceasta jacheta cu rochia pe care o probati”, sunt doua dintre sfaturile date de angajati.

Un pas inainte

Noua tehnologie, creata de IconNicholson, o firma de design interactiv din Manhattan, isi propune sa duca ideea de shopping la un grad mai inalt. Daca oamenii isi impart parerile si isi povestesc experientele prin intermediul blogurilor si al site-urilor gen MySpace, Facebook si YouTube, de ce sa nu existe si un sistem prin care sa-ti poti intreba prietenii daca iti sta sau nu bine imbracata intr-un anumit fel inainte de a achizitiona produsele respective?

Potrivit „The New York Times”, Robert Savage, presedintele Nanette Lepor, magazinul in care a fost testata aceasta oglinda, a comparat noua tehnologie cu introducerea ATM-urilor (bancomatelor).

Monitoare similare, dar fara conexiune web au fost realizate de IconNicholson si pentru magazinul Prada din Soho, Londra. Compania planuieste  sa vanda insa aceasta tehnologie si altor distribuitori.

Fiind o tehnologie inca „in fasa” exista insa si lucruri care nu au fost foarte bine puse la punct. Asadar, unii dintre cei care au vazut sau au incercat oglinda spun ca este destul de greu sa-ti convingi prietenele ca la ora la care vrei tu sa faci cumparaturi sa fie si ele langa computer si in retea.

Ne puteți urmări și pe Google News