Specialiştii în resurse umane spun că, după ce au apelat la recrutarea prin panourile publicitare, numărul de CV-uri primit a crescut foarte mult.
Pe piaţa muncii, cererea este mult mai mare decât oferta, motiv pentru care angajatorii îşi diversifică metodele de a-şi vâna salariaţii. De la simplii fluturaşi distribuiţi în stradă, anunţuri date în ziare de specialitate ori postarea slujbelor pe site-urile de joburi, s-a ajuns la panouri publicitare uriaşe, amplasate în stradă, cât mai central, cât mai vizibil (publicitate outdoor). Umor şi combinaţie de cuvinte străine Specialiştii în resurse umane spun că, în ultima vreme, recrutarea prin publicitate outdoor se dovedeşte a fi şi cea mai eficientă. Mai ales dacă cele scrise contribuie la atragerea atenţiei candidaţilor, ca în anunţurile date de Genpact. „Împreună cu partenerii de la Headvertising, am reuşit să realizăm o campanie care combină profesionalismul cu umorul, în care folosim cuvinte din limbi diferite, suficient de comune pentru a fi înţelese de persoanele preocupate de limbile străine (de altfel, candidaţii perfecţi pentru joburile de la compania de outsourcing - n.r.). Mesajul este puternic şi i-a făcut pe mulţi să se gândească şi să ne scrie“, spune Adriana Todoran, specialist în comunicare al companiei Genpact. Iată câteva exemple: „Dacă te-ai gândit to leave the country apres l’université, THINK AGAIN“ (Dacă te-ai gândit să pleci din ţară după ce termini facultatea, mai gândeşte-te o dată) sau „It’s not about les langues que tu connais. E despre what you will do cu ele. A Genpact tu peux les utiliser in Accounting, Commercial Services or IT“ (Nu este vorba despre limbile pe care le ştii. E despre ce vei face cu ele. La Genpact poţi să le foloseşti în contabilitate, comerţ sau IT) ori „Es-tu ready de comprendre ce scrie aici? Then we are ready to train you. A Genpact we invest in you şi tu veux to give your best“ (Eşti pregătit să înţelegi ce scrie aici? Atunci şi noi suntem pregătiţi să te învăţăm. La Genpact noi investim în tine dacă şi tu vrei să dai ce ai mai bun).
Tinerii, vânaţi mai uşor cu panourile publicitare Şi specialiştii în resurse umane de la Real Hypermarket, ca şi cei de la Selgros ori Carrefour, preferă publicitatea outdoor. În fond, o astfel de recrutare este mult mai accesibilă maselor largi. Chiar dacă nu citeşti ziare sau nu intri pe internet, nu ai cum să ratezi panourile amplasate în Bucureşti. O simplă vizită la Selgros e suficientă pentru a vedea, pe gardul complexului comercial, anunţul mare, cu „angajăm personal“. „Am ales publicitatea outdoor pentru un bun impact vizual şi pentru că se potriveşte categoriei de public căruia ne adresăm (cu precădere tineri, studenţi, dispuşi să lucreze ca vânzători, casieri - n.r.)“, explică Ramona Toma, recruitment, training and development manager la Real Hypermarket Romania. De aceea panourile de la Real au fost amplasate în spaţii cu trafic mare. Rezultate aşteptate Publicitatea outdoor a reuşit să crească foarte mult şi foarte repede numărul aplicaţiilor candidaţilor. „Ne-a sporit popularitatea şi ne-a adus rezultate directe (CV-uri - n.r.)“, mai spune Adriana Todoran.
De altfel, panourile Genpact au fost amplasate în locuri strategice, astfel încât să poată fi văzute de candidaţii ideali - tineri, cunoscă- tori de mai multe limbi străine, studenţi. „Pentru că un segment reprezentativ al celor pe care urmărim să-i angajăm sunt vorbitorii de limbi străine cu experienţă sau interes pentru domeniul economic, a fost foarte logic să alegem spaţiul din zona Academiei de Studii Economice pentru o campanie outdoor“, explică Adriana Todoran.
După amplasarea panoului acolo, au început să curgă CV-urile de calitate. „Un candidat ne-a scris chiar într-un amestec de limbi străine, în ton cu campania noastră“, exemplifică Adriana Todoran. Ceea ce, am spune noi, dovedeşte curaj şi originalitate, exact calităţile de care ai nevoie ca să lucrezi la Genpact. Angajatorii recunosc şi un alt avantaj al acestei recrutări: „Pe lângă popularizarea ofertei de locuri de muncă, o campanie de recrutare outdoor contribuie în mod semnificativ şi la (re)cunoaşterea, respectiv la creşterea notorietăii brandului“, spune Cosmina Nicolau, manager de comunicare al companiei Carrefour. OFERTE > Aplică la www.genpact.ro, secţiunea „cariere“, ori trimite CV-ul la career@genpact.ro, pentru posturile de contabil, specialist IT, cunoscători de limbi străine; > Intră pe www.real-hypermarket. ro şi accesează pagina de cariere, apoi selectează oraşul în care vrei să lucrezi ca decorator, lucrător comercial, casier, HR specialist; > Aplică pe www.carrefour.ro , la secţiunea „cariere“, sau sună la 0800.0800.04 (gratuit) pentru a te înscrie la interviu pentru un job de lucrător comercial.