"Cu George Copos e complicat să mergi doar pe cuvânt"

"Cu George Copos e complicat să mergi doar pe cuvânt"

Mihai Voiculescu, reprezentantul în România al omului de afaceri german Lutz Stache, a povestit cum s-au derulat, în 2009, negocierile cu patronul din Grant pentru cumpărarea "vişiniilor".

Patronul rapidist George Copos a ajuns precum ciobanul din poveste, care şi-a tot păcălit consătenii că stâna îi este atacată de lupi până când nu l-a mai crezut nimeni şi a rămas fără oi. Anunţul făcut pe blogul personal de principalul acţionar al grupării de lângă Podul Grant, că va ceda Rapidul pe un leu şi se va retrage din fotbal, nu este luat în serios aproape de nimeni. Oamenii din fotbal cred că anunţul lui George Copos nu reprezintă altceva decât o diversiune de-a acestuia, menită să-l mai scape de câteva cheltuieli. "E o fumigenă de-a lui Copos. Cred că n-are bani ca să le dea jucătorilor acum, de sărbători. Sau poate că vrea să acopere scandalul ăsta cu Vasluiul. Copos nu e prost deloc", susţine Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. "E foarte inteligent", îl caracterizează amicul Nicolae Badea. "Am crezut de vreo trei sau patru ori că domnul Copos vrea să vândă" George Copos a devenit proprietarul clubului Rapid în 1993 şi de atunci şi până în prezent s-a lamentat într-una că vrea să vândă echipa şi să se retragă din fotbal. Deşi percepţia generală este că totul reprezintă doar un joc al lui Copos, acesta nedorind niciodată cu adevărat să se despartă de "farmecul vieţii", în mrejele sale au căzut, totuşi, câţiva oameni de afaceri, care au crezut cu adevărat că pot deveni proprietarii clubului vişiniu. Primul care s-a declarat interesat să preia pachetul majoritar de acţiuni de la Copos a fost Jean Valvis. Omul de afaceri greco-elveţian a dorit de mai multe ori să cumpere Rapidul, dar negocierile s-au blocat de fiecare dată. În 2006, Valvis a intrat, totuşi, în acţionariatul Rapidului, dar nu peste mult timp s-a trezit cu un procent infim de acţiuni (0,03 la sută), după ce Copos a decis mărirea capitalului social. "Am crezut de vreo trei sau patru ori că domnul George Copos vrea să vândă Rapidul. Din păcate, totul a fost doar un artificiu de-al dumnealui. Mai multe nu vreau să comentez pe această temă. Acum nu mă mai interesează clubul Rapid. Şi asta nu numai din cauza lui George Copos, ci pentru că am ajuns la concluzia că fenomenul fotbalistic din România nu e compatibil cu mine", a declarat Jean Valvis ieri, pentru EVZ. În primăvara anului 2008, George Copos anunţa că i-a cedat iordanianului Fathi Taher pachetul majoritar de acţiuni. Crezându-se cu adevărat patron, deşi actele nu se semnaseră, Taher a investit 8 milioane de euro, dar s-a trezit că a rămas şi fără club, şi fără bani. Ultima tentativă de vânzare a grupării giuleştene a avut loc în urmă cu doi ani, când germanul Lutz Stache şi George Copos dădeau impresia că au ajuns la un numitor comun, dar tranzacţia a "picat" brusc.

MĂRTURISIRE

"Acum doi ani, chiar era decis să vândă"

Ne puteți urmări și pe Google News

În toamna anului 2009, după ce s-a lamentat ori de câte ori a avut ocazia că administrarea clubului în "era Taher" l-a adus la sapă de lemn, George Copos a scos din nou Rapidul la vânzare. Ca şi acum, patronul din Grant a anunţat că este dispus să cedeze echipa contra sumei simbolice de un leu, cu condiţia ca noul proprietar să asigure bunul mers al "vişiniilor". Neclarităţi cu baza Pro Rapid şi cu datoria către Fathi Taher Lutz Stache, un investitor german cu afaceri în România, s-a declarat interesat de Rapid şi a demarat negocierile cu Copos. Discuţiile au mers într-o primă fază bine, iar cele două părţi anunţau că la sfârşitul anului 2009 giuleştenii vor avea un nou patron. Când să se deschidă însă şampania, Lutz Stache s-a retras brusc de la masa tratativelor, iar toată lumea a tras concluzia că totul n-a constituit decât un nou joc de-a vânzarea al lui George Copos. Mihai Voiculescu, reprezentantul în România al omului de afaceri german, susţine însă că patronul Rapidului era decis atunci să cedeze clubul. "Acum doi ani, George Copos chiar era decis să vândă Rapidul. Discuţiile au mers bine şi se părea că o să ne înţelegem. Bine, cerea dânsul doar un leu pe club, dar asta era doar aşa, pe hârtie, pentru că, în realitate, clubul avea datorii mari, care trebuiau achitate. Ne-am înţeles ca domnul Stache să preia acele creanţe, dar totul s-a împotmolit din cauza unor detalii care nu erau clare. Erau neclarităţi cu baza Pro Rapid şi cu unele datorii către Fathi Taher. Domnul Copos spunea că s-a înţeles cu Taher în privinţa acelor datorii, că totul e în regulă şi nu ne privesc acestea pe noi, dar totul era doar la nivel verbal, nu exista nimic pus pe hârtie. Or, cu George Copos e complicat să mergi doar pe cuvânt. Domnul Stache a fost şi dânsul un neamţ căpos, n-a vrut să rişte nimic, şi de aceea tranzacţia a căzut. Dacă Lutz Stache ar fi negociat aşa, mai româneşte, ar fi fost acum patronul clubului Rapid", a povestit Mihai Voiculescu ieri, pentru EVZ. "Un negociator abil şi un bun actor" "În prezent, Lutz Stache nu mai e interesat de Rapid. Chiar l-am întrebat zilele trecute, când am fost cu el la Oradea, dacă mai vrea să preia un club de fotbal şi mi-a zis că nu-l mai interesează fenomenul", ne-a mai precizat reprezentantul afaceristului german. Mihai Voiculescu l-a caracterizat pe Copos drept un om de afaceri abil şi foarte atent la detalii: "Cu George Copos se poate negocia foarte bine, dacă ai în vedere modul cum gândeşte dânsul. Nu mi s-a părut alunecos, cel puţin cu noi a fost foarte concret, dar a lipsit claritatea. E un negociator foarte abil, atent la orice detaliu, şi un bun actor, în sensul pozitiv al cuvântului. De-asta are succes în afaceri". 18 ani au trecut de când George Copos a devenit principalul acţionar al Rapidului. De atunci, patronul a avut numeroase tentative nematerializate de a vinde clubul CITIŢI ŞI:

  • George Copos se joacă iarăşi de-a vânzarea Rapidului 
  • Rică Răducanu: "Dacă dă Copos Rapidul cu un leu, atunci îl iau eu!"
  • George Copos a făcut un anunţ-şoc pe blogul personal despre soarta Rapidului