Cu cine votează ziarele britanice

Cu cine votează ziarele britanice

Publicaţiile din Marea Britanie şi-au anunţat sau urmează să îşi anunţe susţinerea pentru partidul politic preferat, înainte de scrutinul din 6 mai. Cât de importantă este această susţinere pentru rezultatul alegerilor?

Jurnaliştii ziarului „The Guardian” s-au întâlnit vineri cu editorul Alan Rusbridger pentru a decide ce partid vor susţine în mod oficial în editorialul electoral care va fi publicat înainte de scrutinul general din Marea Britanie, din 6 mai.

„Este o tradiţie ca orice persoană din redacţie să vină la întâlnirea pre-electorală pentru a-şi expune argumentele”, scrie „The Guardian”, care subliniază că, spre deosebire de alte ziare naţionale britanice, este liber de orice loialitate politică.

Din 1945 şi până acum „The Guardian”, o publicaţie de stânga cu un tiraj actual de aproximativ 300.000 de exemplare, a susţinut, pe rând, toate cele trei partide importante de pe scena politică britanică. În cele mai multe cazuri, cei care s-au bucurat de votul acestui cotidian au fost laburiştii şi liberal-democraţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spre liberal-democraţi şi spre laburişti s-a îndreptat şi „The Independent”, în puţinele cazuri în care a decis să facă o alegere.

„The Sun” anunţă schimbarea

Un alt ziar, de o altă factură şi cu un alt tiraj, şi-a anunţat încă de anul trecut susţinerea pentru Partidul Conservator. Este vorba despre „The Sun”, tabloidul cu un tiraj de peste trei milioane, patronat de magnatul media Rupert Murdoch, care i-a sprijinit pe laburişti la ultimele trei scrutine (câştigate de aceştia) înainte de a-şi schimba părerea în favorea partidului lui David Cameron.

Un alt tabloid din acelaşi grup media, „News of the World”, care apare duminica într-un tiraj de aproape trei milioane de exemplare, a anunţat la rândul său, în luna martie a acestui an, că „a venit timpul schimbării” şi că îi va susţine pe conservatori la apropiatul scrutin.

Sub patronajul lui Murdoch se află şi cotidianul „The Times” (500.000 de exemplare), care a fost alături de laburişti în 2001 şi 2005, dar i-a sprijinit pe conservatori la alegerile europene şi la alegerile pentru primăria Londrei din 2009, şi ar putea face acelaşi lucru înainte de scrutinul general din 6 mai.

O susţinere fermă

Dacă unele ziare îşi schimbă preferinţele politice, altele rămân fidele partidului pe care l-au susţinut de mai bine de jumătate de secol. Tabloidul „Daily Mirror”, cu un tiraj de 1,3 milioane, a votat cu laburiştii fără excepţie şi o va face şi anul acesta. Tabloidul „Daily Mail”, care vinde în jur de două milioane de exemplare zilnic este un ziar de dreapta şi din 1945 şi până în prezent i-a susţinut constant pe conservatori.

O susţinere fermă pentru conservatori a venit în mod repetat şi de la mult mai seriosul „Daily Telegraph” (800.000 de exemplare), ziarul conservator poreclit, maliţios, „Daily Torygraph”. Susţinerea fermă nu a presupus renunţarea la atitudinea critică faţă de Partidul Conservator, iar uriaşul scandal al cheltuielilor parlamentare abuzive din bani publici, dezvăluite anul trecut de „Daily Telegraph”, a lovit în egală măsură în cele mai importante două partide de pe scena politică.

Unii comentatori din Albion au subliniat totuşi că susţinerea pentru conservatori s-a văzut prea clar, zilele trecute, în atacurile furibunde lansate de mai multe publicaţii, printre care „Daily Telegraph” şi „Daily Mail”, la adresa liderului partidului Liberal Democrat Nick Clegg, a cărui ascensiune în sondajele de opinie ameninţă victoria partidului condus de David Cameron.

Cât de mult contează susţinerea ziarelor?

E greu de spus dacă susţinerea anunţată de ziare pentru partidele politice influenţează în mod semnificativ opinia alegătorilor. În 1992, „The Sun” i-a sprijinit pe conservatori şi a purtat o campanie dură împotriva laburiştilor. După scrutinul câştigat de conservatorii lui John Major, tabloidul s-a lăudat că votul său a fost decisiv, scrie BBC.

O analiză făcută de „The Guardian” arată că lucrurile sunt ceva mai complicate. În 1983, laburiştii au fost susţinuţi de mai multe publicaţii care totalizau 22% din tirajul total al ziarelor britanice şi au pierdut alegerile. În 1974, laburiştii se bazau pe sprijinul unor ziare care totalizau 31% din tiraj (de două ori mai puţin decât conservatorii) şi totuşi au câştigat.

În mod cert, politicienii sunt preocupaţi de această problemă. Anunţul făcut de „The Sun” anul trecut, privind susţinerea conservatorilor, a stârnit rumoare în Marea Britanie, iar premierul laburist Gordon Brown a ţinut să sublinieze, în mod repetat, că rezultatul alegerilor va fi decis de poporul britanic şi nu de „The Sun”.