O bucresteanca s-a dus cu avortonul in punga la serviciu, ca sa-i confirme o colega daca "s-a rezolvat" sau nu.

In disperare de cauza, se faceau chiuretaje si cu instrumentarul din Muzeul Facultatii de Medicina.

Pentru ca si „specialistii” in avorturi clandestine mai dadeau gres din cauza ustensilelor improvizate ori nesterilizate bine, erau femei care evitau moasele, asistentele si chiar medicii dispusi sa le chiureteze pe masa de bucatarie sau prin camere de hotel. Unele au scapat de sarcina cu instrumente din Muzeul Facultatii de Medicina, pe masa de bucatarie, altele si-au provocat avortul, la adapostul noptii.

Multe dintre ele nu pot vorbi nici acum detasat despre experientele prin care au trecut, asa incat nu le vom folosi aici numele adevarate.

„O prietena m-a dus la un ginecolog de incredere”

Ca mii de alte femei, bucuresteanca Valentina Lucaci a murit in urma unui avort pe care si l-a provocat cu un bat ascutit. Avea doar 23 de ani si nu a gasit curajul sa mearga la spital ori sa ceara ajutorul celor care faceau avorturi in afara cabinetelor, asa cum procedau alte femei. Cele care au supravietuit au ramas marcate de experientele prin care au trecut atunci.

O bucuresteanca, sa-i spunem Iulia, a crezut, dupa primul avort, ca n-o sa mai poata face dragoste niciodata. „Cand am aflat ca sunt gravida, nu stiam ce sa fac. Dupa multe ezitari, am cerut ajutorul unei prietene care m-a dus la un ginecolog de incredere. Acesta mi-a confirmat sarcina, dar nu a vrut sa ma ajute: pe de-o parte ii era frica, pe de alta parte nu avea instrumentele necesare”.

Iulia a insistat pe langa medic, iar disperarea ei l-a induplecat, ginecologul a luat legatura cu un fost coleg de-al sau care putea face rost de instrumente pentru avort de la Muzeul Facultatii de Medicina. „M-a intrebat daca accept sa-mi faca intrerupere de sarcina cu instrumente „vechi de o suta de ani”.

Bineinteles ca am acceptat, dar acum nu gaseam un loc potrivit: acasa la el nu se putea, fiindca ii era frica de vecini, iar la mine era imposibil, deoarece locuiam cu mama, sora mea si inca o familie”, retraieste Iulia panica de atunci.

In cele din urma, prietena care i-a facut legatura cu medicul ginecolog a fost de acord ca avortul sa aiba loc la ea acasa. Iulia s-a urcat timid pe masa din bucatarie, cu picioarele stranse instinctiv, cu carnea tremurand.

Cu tirbusonul, pe masa din bucatarie

„Doctorul s-a apropiat de mine cu o punga de plasa inchisa la culoare, plina cu tot felul de cutite ciudate, pe care le-a fiert o jumatate de ora. Mi-a spus ca nu are cu ce sa ma anestezieze si ca riscam amandoi puscaria daca scot vreun sunet”, rememoreaza Iulia povestea. A urmat o durere cumplita produsa de un tirbuson pe care acesta i l-a introdus in vagin. „Apoi, cu un soi de cutit, mi-a produs o durere si mai mare. Dar, cel mai groaznic lucru era sunetul - ceva ca atunci cand cureti morcovi! Simteam ca nu se mai termina chinul insotit de sunetul care mi-a ramas si acum in minte”.

Iulia a scapat fara infectii si fara hemoragii, dar a stat cu sufletul la gura o vreme. Stia ca multe femei care avortau ilegal ajungeau, in final, cu septicemii la camerele de urgenta din spitalele de ginecologie. De cele mai multe ori, medicii nu mai puteau face nimic pentru ele si le extirpau uterul.

Dupa aceasta experienta a urmat si despartirea de prietenul ei. Tot ce s-a intamplat i-a facut sa-si dea seama ca nu se iubesc. „Am pierdut sarcina nedorita, iubitul, dar nu si posibilitatea de a mai avea vreodata copii”, spune impacata Iulia, care are acum un baiat.

 PE TACUTE In loc de anestezie, muscau din carpe

O alta femeie, care si ea se apropie acum de 50 de ani - s-o numim Maria - a avut parte de un avort riscant si socant. Mai intai a fost alergatura de la o moasa la alta, apoi i s-au facut injectii dureroase care ar fi trebuit sa provoace avortul, dar nu si-au facut efectul intr-o saptamana, asa cum sconta moasa. „In cele din urma, am urcat si eu pe deja traditionala masa de bucatarie, pe care am fost chinuita cu tot felul de instrumente din metal ascutite, fierte - pentru sterilizare - pe aragaz”, isi aduce aminte Maria. Cu un „calus” in gura in loc de anestezie, durerea avortarii s-a petrecut pe tacute, la adapost de urechile vecinilor. Dar moasa care a incercat sa o ajute nu s-a priceput sa o scape de sarcina. Dupa greturile pe care le avea in continuare dimineata, Maria si-a dat seama ca e inca gravida. „M-am dus pana la urma la un doctor, care mi-a terminat avortul pe o alta masa de bucatarie.” Maria este acum casatorita si are doi copii.

CA-N FILMUL LUI MUNGIU

Cu avortonul in punga, la serviciu

Tatiana Dabija

Timp de doua saptamani, noapte de noapte, doamna S. punea la fiert sonda, pregatea fiolele cu ser fiziologic pe care-l lua de la farmacie fara nicio problema (se folosea si la injectiile cu penicilina), apoi se spala de mani de cateva ori si incepea procedeul dureros care, spera ea, avea sa o scape de sarcina pe care o asistenta din Ploiesti nu reusise s-o elimine. Asta se intampla prin 1981.

Ca sa se fereasca de sarcini nedorite, fiindca deja avea un copil si o duceau destul de greu trei oameni intr-o camera, doamna S., care pe-atunci avea 25 de ani, folosea niste anticonceptionale rusetsti, un fel de supozitoare pe care le punea in vagin. Le taia in patru, de multe ori, ca sa-i ajunga mai mult timp. Tinea si metoda calendarului, dar s-a intamplat sa ramana insarcinata si asa a ajuns la Ploiesti. „Imi spusese o prietena de asistenta asta si m-am dus la ea. I-am dat banii, cateva sute de lei, mi-a pus sonda, iar capatul ramas afara mi l-a lipit cu scoci de picior. Asa am luat rata inapoi spre Bucuresti, cu ochii in toate partile si cu inima cat un purice teama ca m-ar putea descoperi un militian. Mi se parea ca toata lumea ma vede si-si da seama ce-i cu mine...”, povesteste femeia.

Efectul asteptat nu s-a produs nici in ziua urmatoare, nici dupa o saptamana. Doamna S. ar fi vrut sa renunte la intreruperea de sarcina, dar acum se temea ca va iesi copilul cu malformatii. Daca „bagheta” ploiestencei a afectat oul?

 

„Am tras apa si dus a fost!” „In fiecare zi, dupa ce veneam de la serviciu, imi puneam sonda pana simteam ca intra in col si injectam prin ea ser fiziologic. Seringa si sonda le fierbeam intr-o cratita cu capac, ca sa nu vada vecinii, ca stateam intr-o camaruta, iar bucataria si baia erau la comun cu alte familii”.

O trec transpiratiile in timp ce povesteste, ca si cum inca ar risca vreo pedeapsa. A stat cu frica zi dupa zi, pana cand, intr-o noapte, s-a declansat avortul.

Doamna S. a simtit cand s-a desprins acolo, in ea, ceva. A luat un lighean de la baia comuna, l-a pus in mijlocul dormitorului si acolo, asistata de sotul ei, a eliminat sarcina. „Nici nu stiam daca ala era embrionul sau ce era, ca era ca un gheg de sange. Dupa ce s-a oprit hemoragia, l-am pus intr-o punga si am spalat ligheanul. Era aproape 6 dimineata”, isi sterge femeia broboanele de pe frunte.

Cu avortonul in punga, doamna S. s-a dus la serviciu ca sa-l arate unei colege mai in varsta. Trebuia sa stie daca a scapat de calvar sau nu. Aia a facut ochii mari, i-a confirmat, iar doamna S. a aruncat avortonul in wc-ul turcesc de la serviciu si a rasuflat usurata. „Am tras apa si dus a fost pentru totdeauna!”

Zina Dumitrescu “Ne era frica, dar nu aveam de ales”   “Nu e simplu sa faci un chiuretaj pe masa din bucatarie”, spune creatoarea Zina Dumitrescu, rascolind povestile acelui “monden comunist” care-si impartea candva vedetele intre Apaca, cooperativele Casa de Moda Venus, Avantul |mbracamintea sau Centrala Tricotajelor.

„M-am maritat la 19 ani si primul chiuretaj l-am facut la 20. Eram studenta”, spune Zina, adaugand ca pana in 1969, la nasterea fiului ei Catalin, avea sa faca mai multe intreruperi de sarcina.       “Ne era frica, dar nu aveam de ales. Multa vreme ne-am descurcat, am avut mare noroc, pentru ca aveam o prietena, o doctorita ginecolog foarte buna, care s-a mutat de ani multi in Israel, dar care pe atunci statea in Romania. Cu ea ne mai rezolvam, desi era cumplit, interventiile astea se faceau chiar la ea acasa, chiar pe masa ei din bucatarie. La doctor nu prea aveai ce cauta. Doctorii nu puteau sa intervina nici macar in cazuri grave. Ajungeau la spital femei pline de sange sau in dureri cumplite, iar ei chemau mai intai un procuror sa constate daca interventia este sau nu necesara”, povesteste ea.

Nu degeaba i se spune “Mama Zina”, a spus-o de nenumarate ori, in grija ei au fost intotdeauna si manechinele cu care a colaborat. Pe vremea aceea erau doar patru fete angajate cu norma intreaga la Venus.

“Una dintre manechinele mele, Melek Amet, (pentru o vreme sotia lui Mircea Trofin, fiul unuia dintre viceprim-ministrii lui Ceausescu) a facut o sarcina extra-uterina care a explodat. La spital veneau multe cu infectii, mai ales ca incercau tot ce se putea incerca, se intepau cu fusul de tors, carau apa pe scari, ridicau greutati, ele stiu ce faceau. Dar nu era cazul lui Melek. Si cu toate astea ei asteptau procuratura. Daca nu tipam in tot spitalul, nu o bagau in sala de operatie. Am urlat si am tipat toata noaptea. I-am facut criminali, i-am facut in toate felurile, nu avea de ce sa-mi fie frica. Putea sa moara fata aia. Asteptand sa treaca prin toate aceste verificari absurde, multe fete ajungeau in fata unui medic prea tarziu, uneori abia cand totul era pierdut”, mai povesteste “Mama Zina”. (Diana Evantia Barca)