Evenimentul Zilei > Justitie > CSM vrea sa verifice toti magistratii ca să descopere ofiţerii sub acoperire. Totul a început de la declaraţiile lui Băsescu
CSM vrea sa verifice toti magistratii ca să descopere ofiţerii sub acoperire. Totul a început de la declaraţiile lui Băsescu

CSM vrea sa verifice toti magistratii ca să descopere ofiţerii sub acoperire. Totul a început de la declaraţiile lui Băsescu

Consiliul Superior al Magistraturii sesizează CSAT pentru că toţi magistraţii să fie verificaţi în privinţa posibilei lor colaborări cu serviciile, potrivit Agerpres.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, ieri, sesizarea CSAT pentru verificarea magistraţilor cu scopul de a depista ofiţerii sub acoperire ai vreunui serviciu de informaţii.

Membrii Consiliului au convenit şi trimiterea la CSAT a tuturor declaraţiilor date în forma autentică de judecători şi procurori.

Plenul CSM a luat în discuţie, astăzi, solicitarea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România de a se face "demersurile necesare" in vederea verificarii si eliminarii eventualilor ofiteri acoperiti din magistratura si a se cere clarificari in acest sens de la Serviciul Roman de Informatii.

"Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, profund ingrijorata fata de recentele declaratii publice potrivit carora in randul magistratilor ar exista ofiteri acoperiti ai serviciilor secrete, precum si ca instantele de judecata au devenit "camp tactic" al serviciilor de informatii, a solicitat azi, 11 mai 2015, CSM, garantul independentei justitiei, sa verifice daca toti procurorii si judecatorii respecta interdictia de a nu fi lucratori de orice fel ai serviciilor de informatii, iar rezultatul sa fie facut public, pentru restabilirea increderii in justitie", se arata in comunicatul UNJR transmis luni AGERPRES.

De asemenea, UNJR a solicitat CSM sa ceara "de urgenta clarificari publice" SRI, care trebuie sa explice corpului de magistrati si societatii ce inseamna concret "camp tactic" cand vine vorba despre justitie si care sunt mijloacele prin care serviciul opereaza in respectivul "camp tactic".

"SRI trebuie, de asemenea, sa explice care este cadrul legal ce permite acestui serviciu sa isi mentina "interesul/ atentia pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze", in ce consta in mod efectiv acest "interes", care sunt limitele sale, de ce garantii este insotit si ce control se exercita asupra sa", a precizat sursa citata.

UNJR a aratat ca prima solicitare vine in urma afirmatiilor lui Traian Basescu, conform carora, pana in 2004, au existat "ofiteri acoperiti printre magistrati", acestia fiind "santajabili" din cauza faptului ca au incalcat Constitutia din 1991.

"Aceste declaratii ale unui fost presedinte sunt zguduitoare, deoarece afirma ca pana in 2004 se stie ca au existat persoane in randul magistratilor care au incalcat legea sistematic, fiind in conflict de interese. Acelasi fost sef al Consiliului Suprem de Aparare al Tarii afirma ca dupa 2004 a cerut serviciilor sa ii retraga pe cei acoperiti din justitie, insa nu stie daca acest lucru s-a intamplat", se sublinia in comunicat.

Potrivit UNJR, prin folosirea acestei "vulnerabilitati", speculata repetat in spatiul public, se formeaza "un nou tip de presiune pe justitie", care afecteaza negativ munca fiecarui magistrat, prin aceea ca se inoculeaza opiniei publice perceptia ca acesti magistrati nu ar fi independenti.

"A doua solicitare catre Consiliul Superior al Magistraturii vine in urma unui interviu dat de directorul Directiei Juridice a Serviciului Roman de Informatii, care escaladeaza afirmatiile fostului presedinte si afirma ca instanta de judecata a devenit "camp tactic" de operatiuni al serviciilor de informatii. De asemenea, acesta afirma in acelasi interviu ca "in prezent ne mentinem interesul/ atentia pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze din instanta", a mentionat UNJR.

Intelegand importanta misiunii pe care SRI o are in prezervarea securitatii nationale, UNJR subliniaza ca "orice depasire a acestui cadru legal nu face decat sa vulnerabilizeze atat sistemul judiciar, cat si insusi serviciul de informatii".

"UNJR considera ca declaratiile mentionate ridica o indoiala intemeiata asupra independentei intregului sistem judiciar, iar neincrederea creata poate fi inlaturata numai prin verificarea temeinica si reala a declaratiilor date anual de magistrati cum ca nu sunt si nu au fost ofiteri acoperiti, cu consecinta inlaturarii din magistratura a celor ce au incalcat aceasta obligatie", mai mentiona UNJR.

Uniunea a atras atentia ca Legea magistratilor, in vigoare de peste zece ani, obliga judecatorii si procurorii sa dea declaratii anuale pe proprie raspundere ca nu sunt lucratori de niciun fel ai serviciilor de informatii.

"Pana in prezent, insa, nu s-a facut o verificare a acestor declaratii. In lumina acestui fapt, UNJR considera ca CSM, ca si garant al independentei justitiei, are competenta si ar trebui sa fie prima institutie interesata sa ceara CSAT sa verifice daca declaratiile magistratilor sunt reale sau nu", a aratat UNJR.

In ianuarie, judecatorul Horatius Dumbrava, membru CSM, a atras atentia ca toti factorii responsabili, intr-un efort interinstitutional, trebuie sa decupleze justitia de la jocurile politice, de la influentele politice, dar si de la influentele posibile ale serviciilor de informatii.

"Aveti un instrument prevazut de lege care nu a fost aplicat din pacate de 10 ani (…), pe care va rog sa-l puneti in practica, respectiv art. 7 din Legea 303/2004, care spune foarte clar ca CSAT trebuie sa faca verificari pentru fiecare procuror si judecator daca este sau nu este informator sau colaborator al serviciilor de informatii", a sustinut Dumbrava, adaugand ca toate declaratiile magistratilor se afla la CSM si pot fi transmise CSAT.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: